Categorii

RAR : Vechi clopoței de vânt realizați din ceramică japoneză Raku | Fusui | cca.1940

Vandut RAR : Vechi clopoței de vânt realizați din ceramică japoneză Raku | Fusui | cca.1940

Informatii si comenzi telefonice
0727.826.845 / 07ARTANTIK

Cod produs: Clopotei de vant Raku
Disponibilitate: Vandut
400 Lei Preţul în puncte de recompensă: 5
Cant: Adaugă în Coş

vezi toate detaliile produsului

Vechi clopoței de vânt

| Fusui |

esențe lemnoase & elemente ceramice raku

Japonia 

 

Clopoței de vânt japonezi Fusui (varianta niponă de Feng Shui) sub formă de pagodă stilizată și elemente ceramice rezonante, realizate din ceramică Raku. 

Piesă decorativă cu delicate valențe sonore este compusă dintr-o pagodă miniaturală manufacturată din materiale naturale (lemn, plută, ratan, coajă de bambus, ceramică) de care sunt suspendate 11 elemente fusiforme de diferite dimensiuni din ceramică policromă Raku.

Piesă rară și deosebit de interesantă, potrivită unui spațiu exterior, unde sigur va atrage atenția și aprecierea celor care îi vor asculta tonalitățile plăcute, generate de adierea vântului. 

"Clopoțeii" ceramici prezintă diferite nuanțe coloristice unele dispuse asimetric, altele în benzi. Acestea sunt realizate prin adăugarea, înainte de ardere, a unor diferite tipuri de oxizi metalici. Procesul de ardere specific ceramicii raku, permite realizarea unor piese deosebit de ușoare, densitatea materialului fiind foarte scăzută.

Anoul de care este supendată întreaga compoziție este realizat dintr-un fir de gută veche, iar "clopoțeii" sunt dispuși în prelungirea unor fire împletite din fibre naturale.

Ceramica Raku datează din secolul XVI, când legendarul maestru al ceaiului Sen no Rikyū l-a întâlnit pe ceramistul Chōjirō. Acesta din urmă avea un stil de olărit unic, modelând manual, fără a folosi roata olarului, diverse obiecte de veselă folosite în ceremonia ceaiului Wabi, stilul preferat și idealizat de Rikyū. Astfel s-a născut ceramica Raku, ale cărei caracteristici includ culori pastelate, predominate de tonuri pământii, temperaturi de ardere scăzute și răcirea în aer liber. Ceramica Raku se obține folosind o tehnică de producție complexă și reprezintă o pagină importantă în istoria ceramicii japoneze. 

 

Accesați prezentare audio-video

 

proveniență

Japonia

 

periodizare

prima jumătate a secolului XX

anii '40

periodizare realizată cu repere de stil, patină naturală originală, proveniență de lot și arie geografică

 

marcaje

fără marcaje 

 

dimensiuni

lungime totală: 43.2 cm

lungime fir cu anou de prindere: 16.8 cm

dimensiuni pagodă: 11 cm/10.6 cm/ 7.2 cm

lungime maximă elemente din ceramică raku:  14.8 cm

lungime minimă elemente din ceramică raku: 8.1 cm

 

gramaj

151.6 grame

 

 stare de conservare

excelentă

ceramică raku, fără fisuri sau crăpături

pagoda prezintă câteva mici imperfecțiuni estetice, indicate în foto cu detaliu

 

COST TRANSPORT

 Acest produs nu este disponibil pentru livrare prin curierat Poșta Română!

FAN COURIER: 25 lei