Categorii

Monumentală cupă - trofeu din argint masiv | atelier James Dixon & Sons | Sheffield 1902

-15% Vandut Monumentală cupă - trofeu din argint masiv | atelier James Dixon & Sons | Sheffield 1902
Cod produs: Trofeu argint Sheffield
Disponibilitate: Vandut
13500 Lei 11500 Lei
Cant: Adaugă în Coş

Informatii si comenzi telefonice
0727.826.845 / 07ARTANTIK

vezi toate detaliile produsului

Grandioasă cupă - trofeu din argint sterling

atelier James Dixon & Sons - Sheffiled

1902

Marea Britanie 

 

manufactură în  argint masiv, turnat, presat, gravat  și cizelat

 

Grandioasă cupă - trofeu elaborată în stil monumental tipic epocii victoriene.

Suprafețe de expunere abundent ornamentate prin repousse, cu o elaborată compoziție de motive floral-vegetale,  încadrând medalioane conjuncturale.

Anse redate în manieră sculpturală, sub forma unor lei înaripați, ale căror trupuri sunt armonios prelungite sub forma unor compoziții de volute îngemănate, bogat decorate cu frunze de acant și ghirlande.

Urna este surmontată pe un picior balustru, cu silueta marcată volumetric de două manșoane bulbare.

Capac detașabil prin tragere, prevăzut cu buton de tragere stilizat sub forma unui mugure elansat.

Sprijin în talpă circulară, rafinat supraînălțată cu compoziție de retrageri succesive, a căror siluete sunt elegant geometrizate prin jocuri de acolade.

Producție de atelier britanic, James Dixon & Sons, datând din anul 1902.

Titlu argint: Sterling 925

 

James Dixon & Sons

Compania, sub numele Dixon & Smith, a fost fondată în anul 1806 de către James Dixon, în parteneriat cu Thomas Smith, pe Silver Street, Sheffield, producând inițial articole din aliaj britannia metal și piese placate cu argint.

În 1823 Thomas Smith se retrage, iar William Frederick Dixon, fiul lui James Dixon, se alătură companiei, aceasta modificându-și denumirea în James Dixon & Son.

Din 1830, compania achiziționează firma Nicholson, Ashforth and Cutts și începe producția de articole din argint masiv, în paralel cu articole placate cu argint.

Atunci când cel de-al doilea fiu al lui Dixon, James Willis se alătură afacerii, compania este redenumită James Dixon & Sons.

În 1836, compania începe a produce tacâmuri din aliaj nichel-cupru-zinc, începând a produce apoi, din 1848, articole electroplacate.

Firma și-a expus articolele în cadrul Marii Expoziții din 1851, primind numeroase premii pentru articolele manufacturate din argint și Britannia metal.

În perioada 1880 – 1885, compania colaborează cu designerul scoțian Christopher Dresser în crearea unor articole deosebite, din argint masiv, dar și electroplacate.

Începând cu 1920, compania începe producția de argintărie de masă din oțel inoxidabil, încetând a produce articole din argint.

Lingurile din oțel inoxidabil produse de James Dixon & Son erau numite „staybrite” sau „Firth”, deoarece compania Firth Brown era firma care inventase oțelul „staybrite” în anii 1910.

În 1930, Dixon cumpără firma lui William Hutton & Sons Ltd. din Sheffield, iar noua denumire a companiei devine James Dixon & Sons Ltd.

În anii 1980 compania are un colaps financiar, fiind cumpărată de British Silverware Production în 1984 și, mai târziu, în 1993, este achiziționată de Chase Montague Group & Thesco.

 

proveniență

Marea Britanie

 

periodizare

1902

periodizare realizată cu repere de stil, marcaje britanice, patină naturală originală, proveniență de lot și arie geografică

 

marcaje

marcaj pictogramic britanic, de garanție a titlului de argint 925 (sterling): pictograma „lion passant”

argint sterling: 925

  

pictogramă coroană: simbolul orașului Sheffield

marcaj pictogramic britanic, aparținând atelierului James Dixon & Sons, activ în Sheffield începând cu anul 1806

marcaj britanic, de datare a manufacturii: 1902

marcaj de înregistrare a modelului: 2421

 

dimensiuni

înălțime cu capac: 40 cm

înălțime cu anse: 34.6 cm

înălțime recipient: 31.5 cm

dimensiuni capac:16 cm / 9.5 cm

dimensiuni buton de tragere capac: 4 cm / 2.5 cm

diametru dechidere recipient: 15.5 cm

adâncime recipient: 19 cm

dimensiuni anse: 18 cm / 6.3 cm

anvergură anse: 28 cm

diametru picior de sprijin: 13.2 cm

 

gramaj

1.480 grame

 

stare de conservare

excelentă

patină naturală, curățată doar parțial, pentru conservarea autenticității de vârstă

 

 

COST TRANSPORT

 

Acest produs nu este disponibil pentru livrare prin curierat Poșta Română !

FAN COURIER:  20 lei

 

TOATE ARTICOLELE SE LIVREAZĂ ÎNSOȚITE DE CERTIFICAT de PREZENTARE si FACTURĂ FISCALĂ

X