Rară piesă de colecție
Cupă ceremonială din argint sterling
manufactură de atelier John Langlands I - Newcastle
| Loving Cup |
Marea Britanie
anul 1771
manufactură în argint masiv, turnat, presat, gravat și cizelat; inetrior înnobilat prin suflare cu aur galben
Excepțională cupă ceremonială, tip " Loving Cup " splendid manufacturată în argint sterling.
Corpul vasului este abundent decorat prin repousse cu o elaborată compoziție vegetal-florală, redând flori margarete și frunze de acant ce încadrează două rezerve conjuncturale cu lustru lis.
Detaliile ornamentale sunt minuțios exprimate prin gravare manuală și martelare foarte fină.
Deschidere amplă, ușor răsfrântă printr-o armonioasă acoladare marcată exterior cu o bordurare discretă.
Anșe amplu volumizate și volutate, ferm atașate în agrafe de prindere stilizate sub forma unor palmete gravate cu striuri.
Vasul este supraexpus pe un picior balustru, cu bază evazată sub forma unei tălpi circulare decorată cu friză rocaille.
Interiorul vasului este înnobilat prin suflare cu aur galben.
Piesa reprezintă un splendid exemplar " Loving Cup " de secol XVIII, fiind manufacturată de orfevrul John Langlands I, din Newcastle, în anul 1771.
Titlu argint : 925 ( sterling )
O " Loving Cup " este un vas ornamental mare, folosit ca un trofeu de prezentare sau ca vas din care se bea în cadrul unor evenimente ceremoniale.
Astfel de cupe sunt manufacturate de obicei din argint și sunt prevăzute cu două anșe dispuse bilateral.
Acestea pot fi găsite în câteva culturi europene cu variaţii precum cupa celtică Quaich şi Cupa franceză a mariajului.
Primele cupe de acest fel au apărut în perioada saxonă, înainte de cucerirea normandică din anul 1006. Se spune că una din ceremoniile în care a fost folosită o astfel de cupă, derivă de la asasinarea regelui Edward Martirul. Regele a fost asasinat în timp ce bea din cupă, ridicând-o cu ambele mâini şi devenind astfel vulnerabil oricărui atac. De-a lungul timpului a devenit un obicei ca acela ce bea din cupă să aibă un companion alături, astfel acesta l-ar putea proteja pe cel ce bea din cupă.
Ceea ce era considerat un simplu obicei, a fost transformat în tradiţie şi astfel a fost creat un ritual pe care toţi participanţii ceremonialului trebuiau să îl imite. În cadrul evenimentelor cupa este pasată de la un individ către un altul, aceștia stând aşezaţi la o masă rotundă. Fiecare dintre participanţi asigură protecţia celui ce bea aşezându-se spate în spate cu acesta. În momentul în care un individ are cupa în mâini, acesta se ridică să bea, în timp ce toţi ceilalţi de la masă se ridică odată cu el. Ceilalţi doi vecini alăturaţi celui ce bea fac o plecăciune, iar acest proces este repetat până când toţi cei de la masă au efectuat ritualul.
Semnificaţia Cupei Iubirii
Datorită utilizării sale în varii ceremoniale de-a lungul anilor, această cupă a căpătat multiple semnificaţii. Una dintre acestea este semnificaţia sentimentală, care se datorează simbolismului folosit în ritualurile maritale ce amintesc faptul că această cupă reprezintă în sine cupa vieţii, plină cu toate viitoarele posibilităţi ale mirelui şi a mieresei. Se spune că vinul dulce care se toarnă în cupă capătă diverse proprietăţi ce pot reprezenta fericirea, bucuria, pacea şi speranţa, însă de obicei există şi un gust amărui ce simbolizează regretul, vina şi disperarea. Combinaţia acestor antiteze semnifică călătoria iubirii şi toate experienţele care fac parte din mariajul în care se angajează doi oameni. Toţi cei care împart cupa şi efectuează ritualul vor împărţi de-a lungul vieţii atât fericire şi pace cât şi tristeţe şi poveri.
proveniență
Marea Britanie
periodizare
anul 1771
periodizare realizată cu repere de stil, marcaje britanice, patină naturală originală, proveniență de lot și arie geografică
marcaje
repere de catalog internațional
dimensiuni
înălțime cu anse: 18 cm
înălțime recipient: 13.5 cm
diametru dechidere recipient: 11.6 cm
adâncime recipient: 13.4 cm
dimensiuni anse: 6 cm / 12.5 cm
anvergură anse: 24.2 cm
diametru picior de sprijin: 10.2 cm
capacitate: 1 l
gramaj
549.7 grame
stare de conservare
excelentă
una dintre anșe prezintă o ușoară tasare pe muchia exterioară ( vezi foto cu detaliu )
interior cu ușoare estompări ale stratului aurit
patină naturală, curățată doar parțial, pentru conservarea autenticității de vârstă
COST TRANSPORT
Acest produs nu este disponibil pentru livrare prin curierat Poșta Română !
FAN COURIER: 30 lei
TOATE ARTICOLELE SE LIVREAZĂ ÎNSOȚITE DE CERTIFICAT de PREZENTARE si FACTURĂ FISCALĂ