Categorii

Spectacular colier Lingurision, bijuterie de autor, manufactură unicat în argint & pietre naturale

Vandut Spectacular colier Lingurision, bijuterie de autor, manufactură unicat în argint & pietre naturale
Cod produs: Colier Lingurision 2018
Disponibilitate: Vandut
2000 Lei
Cant: Adaugă în Coş

Informatii si comenzi telefonice
0727.826.845 / 07ARTANTIK

vezi toate detaliile produsului

Spectacular colier Lingurision, bijuterie de autor, manufactură unicat în argint & pietre naturale

parte a colecției centenare Furculision

 

montură robustă în argint turnat, presat, cizelat, gravat și decorat cu pietre naturale

 

Acest opulent colier a fost manufacturat dintr-o veche lingură din argint, de secol XIX.

Bijuteria impresionează atât prin dimensiuni, cât și prin ornamentalistică bogată ce incorporează elemente simbolice specifice culturii și credințelor vechi românești.

Astfel, căușul fostei linguri este decorat cu o frunză de trifoi cu 4 foi, ale cărei petale sunt separate formal de brațele unei cruci decorate cu pietre naturale (coral antic natural, turcoaze naturale amerindiene, chihlimbar baltic și granate).  

Terminația spătulară a tacâmului este accesorizată cu o ghindă din argint și alte 4 ghinde cu anturaje de chihlimbar și turcoaz. În cele două casete cu deschideri ajurate sunt sertizate două rare specimene de chihlimbar de Kaliningrad.

În ansamblul decorativ sunt incorporate, bilateral, vrejuri, frunze și o chiorchină de struguri,  simbol al fertilității și norocului.

Suprafețele de expunere sunt minuțios gravate manual sau texturate prin martelare.

Reversul spatulei este marcat cu inscripția "1918 - 2018", alături de logo-ul ArtAntik.

Montură de argint este suficient de flexibilă pentru a permite torsionarea colierului astfel încât să înlesnească purtarea acestuia.

Bijuterie de artă, manufactură unicat, realizată pentru ediția centenară a colecției Furculision.
 

Titlu argint: 800

 

Dintre simbolurile vegetale ancestrale geto-dace putem invoca trifoiul cu patru foi sau " Floarea Scut ", care apare chiar pe scutul regelui Decebal de pe Columna lui Traian de la Roma, pe Monumentul de la Adamclisi (Biserica Omului) și pe cupola mausoleului mormânt al Regelui trac-odris Seuthes III de la Kazanlak – Bulgaria

(aici apare trifoiul cu patru foi, colorat în roșu, galben și albastru, ca și tricolorul nostru din ziua de astăzi). 

Simbolul trifoiul cu patru foi este unul special. La aproximativ 10.000 de trifoiuri cu trei frunze există un singur trifoi cu patru frunze. Cea de-a patra frunză este considerată a fi șansa și norocul accidental al omului, sau intervenția divinității în destinul găsitorului (celui ce îl posedă). 

 

FURCULISION & LINGURISION

bijuterii de artă, bijuterii de autor

Furculision ® - marcă înregistrată ArtAntik
 

Colecția de bijuterii " Furculision ", un proiect personal al domnului Neagu C. Andrei, manager al ArtAntik Gallery, a căpătat materialitate în anul 2017, atunci când acesta, rezonând cu ideea de a realiza o serie de bijuterii inedite, care să marcheze apropiatul centenar al Marii Uniri, a demarat cu entuziasm această provocare artistică prin intermediul și cu sprijinul unor orfevri și meșteri argintari.

Astfel, spre deosebire de miticii mai vechi și mai noi, ArtAntik chiar face din țânțar armăsar, transformând vechi furculițe, cuțite și linguri din argint în spectaculoase bijuterii, manufacturi unicat, stilizate și decorate cu simboluri autentic românești și pietre naturale recuperate din bijuterii de epocă.

 

Vezi toată colecția Furculision !

 

proveniență

colecția ArtAntik Gallery - Consțanta

 

periodizare

2018

 

marcaje

marcaj de colecție Furculision  - Centenarul Marii Uniri: 1918 - 2018

bijuterie de autor, marcaj ​cu logo ArtAntik, realizat prin gravare manuală

Titlu argint: 800

Bijuteria se livrează însoțită de un certificat de conformitate și garanție pentru titlu argint 800 !

 

dimensiuni

lungime totală colier : 63 cm

lungime colier în balans : 27.5 cm

dimensiuni interioare : 15 cm / 13 cm

lățime bandă : 0.5 cm

dimensiuni căuș : 9.2 cm / 5.6 cm

altorelief căuș : 3 cm

dimensiuni spatulă : 6.8 cm / 3.3 cm

dimensiuni elemente frunză viță-de-vie : 2.8 cm / 2.7 cm - 3 cm / 2.7 cm

dimensiuni element ciorchine struguri : 2.2 cm / 1.8 cm

dimensiuni elemente-ghindă, în balans : 1.8 cm / 0.9 cm - 1.4 cm / 0.7 cm - 1.6 cm / 0.8 cm

dimensiuni anturaje

dimensiuni anturaje chihlimbar : 1.3 cm / 1 cm - 1.6 cm / 1.3 cm - 1 cm / 0.7 cm - 0.8 cm / 0.5 cm - 0.5 cm / 0.7 cm

dimensiuni anturaje turcoaz : 0.7 cm / 0.8 cm - 0.6 cm / 0.7 cm - 0.5 cm / 0.4 cm

dimensiuni anturaje coral roșu : 0.8 cm / 0.4 cm - 0.7 cm / 0.4 cm - 0.7 cm / 0.2 cm 

dimensiuni anturaje granat : 0.4 cm / 0.4 cm

 

gramaj

124 grame

 

stare de conservare

excelentă

 

COST TRANSPORT

Acest produs nu este disponibil pentru livrare prin curierat Poșta Română!

FAN COURIER : 20 lei

 

TOATE ARTICOLELE SE LIVREAZĂ ÎNSOȚITE DE CERTIFICAT de PREZENTARE și FACTURĂ FISCALĂ