Meniu
Bedivan Petre – pictor, grafician, sculptor, gravor, ilustrator (n. 15 iunie 1928 , Caliacra, regiunea Cadrilater – d. 19 feb. 1982, București) “Sunt într-adevăr dobrogean și asta înseamnă pentru mine foarte mult.” Numele de Bedivan. Numele suferea o mutație prin apariția unei porecle, paranuma, care, în timp, se impune și îi ia locul. Numele și poreclele își aveau adesea originea în calități, însușiri sau fapte ale celui care le genera. Unul dintre strămoșii numelui de Bedivan, luptându-se cu un lup, a dat dovadă de curaj, turcii numindu-l pehlivan (voinic, luptător, viteaz). Astfel, numele se transformă în Bedivan, oficializat apoi prin trecerea în acte. I se recunosc, mai târziu, și alte calități: înțelepciune, spirit de prevedere, anticipație și intuiție, ceea ce va duce la numele de Mandu (mintosu).
Nemurirea culturală sau Egyptian Revival Egiptul antic reprezintă unul dintre cele mai interesante capitole ale istoriei universale, fapt care a determinat o fascinație milenară pentru această cultură pierdută și redescoperită. Primii europeni care și-au manifestat interesul față de estetica egipteană (și nu numai) au fost contemporanii lor greci. Încă din secolul VII î.Hr. existau legături comerciale și diplomatice între civilizația minoică din Creta și Egipt, iar bazinul Mării Mediterane a reprezentat un mediu propice de răspândire a obiectelor și ideilor artistice sau religioase. Un exemplu evident al influenței egiptene asupra artei elenistice sunt sculpturile kouros (greaca antică: κοῦρος, pl. kouroi), reprezentări de bărbați tineri nuzi din sec. VII–V î.Hr. din care a evoluat impresionanta tradiție a sculpturilor grecești clasice. Comparație între sculpturile egiptene (stânga) și kouros grecesc (dreapta)
Anul Nou Chinezesc sau Anul Nou Lunar, cunoscut în limba chineză ca 春节, pinyin: Chūn Jié în traducere Festivalul Primăverii, este cea mai importantă sărbătoare în cultura chinezilor. Este momentul în care familiile se reunesc și sărbătoresc venirea unui nou an, celebrând în același timp memoria strămoșilor. Sărbătoarea nu are o dată fixă deoarece marchează trecerea anului folosind sistemul calendaristic unisolar, ceea ce înseamnă că data este determinată de prima lună nouă din intervalul 21 Ianuarie – 20 Februarie. Anul acesta Festivalul Primăverii începe pe 16 Februarie. Este un eveniment sărbătorit în toată zona est asiatică și nu numai: China, Taiwan, Hong Kong, Macao, Corea de Nord și Sud, Japonia, Vietnam, Tailanda, Indonezia, Malaezia, Singapore, Myanmar, Cambogia și în toate țările cu un număr semnificativ de etnici chinezi: SUA, Canada, Australia, Peru, Venezuela, Brazilia, Africa de Sud, Germania, Franța, Anglia etc. Având în vedere că în ultimii ani numărul imigranților chinezi din țara noastră a crescut, ne putem aștepta ca această sărbătoare să devină din ce în ce mai populară și în rândul românilor interesați de culturile est asiatice.
Lemnul fosilizat: una dintre cele mai rare și prețioase esențe lemnoase Lemnul de turbărie (eng. bog-wood), cunoscut și ca “lemn fosilizat”, “abonos”sau “morta” este un lemn extrem de rar și de apreciat de către cunoscători. Este vorba de trunchiuri și rădăcini de copaci care au fost scufundate în turbării (sau medii asemănătoare precum albii de râuri, lacuri, mlaștini) pentru perioade foarte lungi de timp (variind de la cateva secole la câteva milenii) și care se află în stadiile incipiente de fosilizare, etapele ulterioare fiind cele în care se formează jet-ul (jais), lignitul și cărbunele. Antichități abanos: statuetă balineză – Dewa Ruci – în oferta ArtAntik Gallery Din cauza condițiilor anaerobe și a mediului acid din turbării, lemnul s-a conservat fără a fi afectat de efectele putrefacției, fiind în același timp supus unui proces de modificare morfologică. Astfel lemnul își schimbă culoarea, devenind mai închis din cauza reacțiilor dintre mineralele și molecule de fier din turbărie și taninii prezenți în mod natural în fibra lemnoasă. Astfel culoarea lemnului fosilizat poate varia de la maro deschis (chiar auriu) la negru, cu cât este mai întunecată nunța, cu atât lemnul este mai vechi. De menționat este faptul că datorită condițiilor speciale în care lemnul de turbărie se formează
Guan Yin: cea mai iubită divinitate din panteonul budist Mahayana Antique Guan Yin: statuetă Guan Yin sculptată în lemn de bog și abanos – China Portofoliu ArtAntik Gallery Guan Yin (chin. 观音， pinyin: guānyīn) este prescurtarea de la 观世音（pinyin:guānshìyīn,）în traducere aproximativă “Cea care aude strigătele lumii” (观 – a observa, 世 – lume, 音– sunet/strigăt)și este considerată cea mai iubită divinitate (bodhisattva) din panteonul Budismului Mahayana. Numele este traducerea din sanscrită a lui Avalokiteśvara (अवलोकितेश्वर ;“ava”- prefix ce indica direcția descendentă + “lok”-conjugare a verbului a observa + „eśvara” – lord, stăpân, conducător) având o multitudine de titulaturi în spațiul est și sud-est asiatic: Kuan/Kwan Yin, Quan’Am (Vietnam), Kannon (Japonia) si Kanin (Bali), Lokesvarak (Cambogia), Chenrézik (Tibet). În limba engleză ea este cunoscută ca “Mercy Goddess”, în traducere “Zeița Milosteniei”. Vechi platou decorativ burmez | Avalokitesvare Bodhisattva | argint, cupru & alamă Portofoliu ArtAntik Gallery Guan Yin este întruchiparea bunătății și compasiunii. Ca bodhisattva a compasiunii, ea aude strigătele de ajutor ale celor suferinzi de-a lungul secolelor. Prima oară este menționată în Sutra Lotusului (406 d.Hr.), una dintre cele mai influente scrieri sacre din Budismul Mahayana. Reprezentare picturală a lui Guan Yin
Paradigma consumeristă ne-a determinat să percepem realitatea într-o cheie materialistă. Din acest punct de vedere, China este sinonimă cu produse de serie ieftine și de slabă calitate. Deși în ultima perioadă lucrurile au început să se schimbe înspre bine și vedem din ce în ce mai multe gadget-uri și obiecte high-tech “Made in China “, preconcepțiile negative încă ne condiționează și ne orbesc în a înțelege greșeala pe care o facem. Și anume că ne raportăm la cea mai longevivă cultură care există pe glob ca la o sursă de bunuri. Și mai facem o greșeală atunci când ne gândim la China ca fiind o țară, pentru că în primul rând China este o civilizație, iar ideea de statalitate este prea limitată pentru a încapsula peste 3500 de ani de istorie scrisă. Însuși numele de China poate fi considerat ca fiind eronat pentru că nu are nici o legătură cu titulatura chineză Zhong Guo (中国/中國 în alfabetul chinez simplificat, respectiv tradițional) și care înseamnă Regatul de Mijloc sau Țara din Centru. Modul în care chinezii s-au auto-intitulat păstrează o viziune etnocentrică tipică civilizațiilor antice, ei plasându-se astfel într-un axis mundi spiritual, sau într-un limbaj mai puțin academic putem spune că toți
Cultura chineză este o sursă extrem de bogată de simboluri și înțelesuri, elemente pe care le regăsim peste tot în artă, dar și în viața cotidiană a chinezilor. Faptul că există o îndelungată liniaritate scrisă a mitologiei chineze a dus la o diversitate cu adevărat spectaculoasă a temelor abordate în manifestările artistice. Mediul aristocratic a reprezentat un factor esențial în cristalizarea și perpetuarea simbolurilor și a înțelesurilor asociate cu acestea. Trebuie menționat faptul că există o diferența evidentă între arta rurală, naivă și lipsită de fast și arta urbană a mandarinilor[1], caracterizată prin complexitate și rafinament. Aceasta din urmă este arta care se regăsește în palatele imperiale sau în reședințele feudale și de aceea este și cea mai emblematică. Discutăm de o artă instituționalizată iar cel mai bun argument în acest sens este înființarea primei academii de arte frumoase din China în Hongdu de către împăratului Ling din dinastia Han (anii 168–188 d.Hr.). Devine astfel evident că preocuparea pentru artă are o lungă tradiție în spațiul sinic.
Paradigma consumeristă ne-a determinat să percepem realitatea într-o cheie materialistă. Din acest punct de vedere, China este sinonimă cu produse de serie ieftine și de slabă calitate. Deși în ultima perioadă lucrurile au început să se schimbe înspre bine și vedem din ce în ce mai multe gadget-uri și obiecte high-tech “Made in China “, preconcepțiile negative încă ne condiționează și ne orbesc în a înțelege greșeala pe care o facem. Și anume că ne raportăm la cea mai longevivă cultură care există pe glob ca la o sursă de bunuri. Și mai facem o greșeală atunci când ne gândim la China ca fiind o țară, pentru că în primul rând China este o civilizație, iar ideea de statalitate este prea limitată pentru a încapsula peste 3500 de ani de istorie scrisă. Însuși numele de China poate fi considerat ca fiind eronat pentru că nu are nici o legătură cu titulatura chineză Zhong Guo (中国/中國 în alfabetul chinez simplificat, respectiv tradițional) și care înseamnă Regatul de Mijloc sau Țara din Centru. Modul în care chinezii s-au auto-intitulat păstrează o viziune etnocentrică tipică civilizațiilor antice, ei plasându-se astfel într-un axis mundi spiritual, sau într-un limbaj mai puțin academic putem spune că toți
Cultura chineză este o sursă extrem de bogată de simboluri și înțelesuri, elemente pe care le regăsim peste tot în artă, dar și în viața cotidiană a chinezilor. Faptul că există o îndelungată liniaritate scrisă a mitologiei chineze a dus la o diversitate cu adevărat spectaculoasă a temelor abordate în manifestările artistice. Mediul aristocratic a reprezentat un factor esențial în cristalizarea și perpetuarea simbolurilor și a înțelesurilor asociate cu acestea. Trebuie menționat faptul că există o diferența evidentă între arta rurală, naivă și lipsită de fast și arta urbană a mandarinilor[1], caracterizată prin complexitate și rafinament. Aceasta din urmă este arta care se regăsește în palatele imperiale sau în reședințele feudale și de aceea este și cea mai emblematică. Discutăm de o artă instituționalizată iar cel mai bun argument în acest sens este înființarea primei academii de arte frumoase din China în Hongdu de către împăratului Ling din dinastia Han (anii 168–188 d.Hr.). Devine astfel evident că preocuparea pentru artă are o lungă tradiție în spațiul sinic.