sculptură antică romană ilustrându-l pe zeul Marte
Originea sărbătorii mărțișorului nu este cunoscută exact, dar se consideră că a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Marte nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșul război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII lea. Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Caldovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțisorul, datând de acum circa 8 000 de ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât. Documentar, mărțișorul a fost atestat pentru prima dată într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu ( n.1768-d.1848) în “Condica limbii romane”.
Cultura românească prezervă cu grijă memoria strămoșilor ei, astfel că printre cele patru mituri importante ale românilor îl vom întâlni alături de „Miorița” și pe cel al „Babei Dochia”, ultimul fiind în strânsă legătură cu data de 1 Martie și cu mărțișorul.
Marţişorul celebrează venirea primăverii. Dăruit de 1 martie, este un obicei specific românesc. În această zi, bărbaţii oferă doamnelor şi domnişoarelor apropiate mărţişoare, despre care se consideră că sunt aducătoare de fericire si noroc. În Bucovina, însă, cei care primesc mărţişoarele sunt bărbaţii. Tradiţional, mărţişoarele sunt formate dintr-un şnur împletit roşu cu alb, cu care se leagă simboluri ale norocului: trifoi cu patru foi, potcoavă, coşar.
1 Martie este în calendarul ortodoxziua Evdochiei, o femeie martir, numită și Dochia. Sărbătoarea este de fapt apriori timpurilor creștine, iar Dochia este un personaj păgân.
Legenda Babei Dochia
Prima zi a primăverii este ziua Babei Dochia. Baba Dochia este o bătrâna zeiță agrară, care moare de 1 martie și renaște de Mucenici, pe 9 martie. Dochia aduce aminte de marea zeiță Terra Mater și poate fi asociată cu Diana și Iuno de la romani și cu Hera și Artemis de la greci.
Legenda Dochiei – sculptură în piatră de Gheorghe Iliescu – Calinesti, Parcul Herastrau, Bucuresti
Una dintre legendele BabeiDochia spune că aceasta a avut un fiu, pe numele său Dragobete, care s-a căsătorit împotriva dorintei lui. Pentru a-și necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră și a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soțul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Iisus Hristos i-a apărut în cale și i-a dat o floare roșie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulțumindu-i, fata a pus floarea în apa, a spălat lâna și a constatat cu uimire că lâna s-a albit. După această întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă ca primăvara venise deja. Pe parcursul călătoriei sale, și-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea și totul începuse să înghețe. Dochia a înghețat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră. Se spune că rocile se pot observa și astăzi pe muntele Ceahlău și sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.
O altă legendă atestă faptul că firul Mărțișorului, ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemenea Ursitoarelor care torc firul vieții copilului la naștere, Dochia toarce firul primăverii, la nașterea anului agrar.
De la români și aromâni, obiceiul a fost preluat și de alte popoare din centrul și sud-estul Europei.
Tradiția mărțișorului – o moștenire romană:
Primele mărturii ale existenţei mărţişorului în spaţiul românesc sunt mai vechi de 8.000 de ani, după cum au relevat săpăturile arheologice. Primele mărţişoare găsite erau pietre mici de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, care se pare că se purtau la gât. Culoarea roşie semnifica focul, sângele şi soarele şi era atribuită femeii – deci vieţii.
Tradiția mărțișorului este o moștenire de la strămoșii noștri romani. Cuvântul „mărțișor” are origini latine și este numele popular al lunii martie. Acest străvechi obicei al primăverii este specific poporului român și își are originea în credințele și practicile agrare. Sărbătoarea lui are loc în prima zi a lui martie, considerată ca prima lună a primăverii. La Roma, începutul anului nou se sărbătorea la 1 martie, lună care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului și al turmelor, zeu care personifică renașterea naturii.
La vechii traci, aceleași atribute le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul său fiind legat de glia maternă și de vegetație. Lui ii erau consacrate sărbătorile primăverii, ale florilor și fecundității naturii.
Monumentală statuie reprezentânu-l pe zeul Marsyas Silen, agățat de un copac , urmând a fi jupuit ,din ordinul lui Apollo.
În multe săpături arheologice din România s-au găsit mărțișoare cu o vechime mai mare de opt mii de ani. Sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb și rosu, ele erau inșirate pe ață și se purtau la gât. Culoarea roșie, dată de foc, sânge și soare, era atribuită vieții, deci femeii. În schimb, culoarea albă, conferita de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică înțelepciunii bărbatului.
În zilele noastre, mărțișorul este un simbol al primăverii care va să vină, iar realizarea lui a devenit o adevarată operă de artă. Oamenii oferă cu multă plăcere, de 1 Martie, mărțișoare celor pe care îi iubesc, ca simbol al admirației lor, ca respect și stimă specială pentru doamne și domnișoare.
surse documentare :
1. martie – obiceiuri și traditii de mărțișor
2. luna martie, ziua mamei, legenda babei Dochia
3. originile și tradițiile mărțișorului în România
Traducere și adaptare : Andra Patanghel & Andrei Neagu
