Remarcabile prin mărime și greutate, majoritatea bijuteriilor turkmene a fost manufacturată în argint masiv, podoabele fiind decorate cu pietre preţioase, semiprețioase, sticlă colorată și adesea aurite pentru un plus de valoare şi efect cromatic. Cu semnificații simbolice profunde, bijuteriile turkmene au marcat trecerea unui individ de la o etapă a vieții la alta.
Gulyaka este o piesă clasică în vestimentația turkmenă, fiind purtată pe piept în scopul închiderii decolteului. Gulyaka înseamnă „floarea gâtului”.
Păstrând aceleași linii de design, stilistica bijuteriilor turkmene variază foarte puțin, în funcție de tribul de provenienţă, fie că acestea sunt din Asia de Vest sau Asia Centrală.
Principalele triburi turkmene moderne sunt: Teke, Yomut, Ersari, Chowdur, Gokleng și Saryk, cel mai numeros fiind Teke (Tekke). La originea tuturor triburilor turkeme moderne se află 24 de triburi antice Oghuz, dintre care tribul Salur a jucat un rol proeminent, membrii săi fiind considerați strămoși ai uniunii formate din triburile Yomut și Ersari. De asemenea, se crede că selgiucii, khwarazmienii, Qara Qoyunlu, Aq Qoyunlu, otomanii și afsharidzii provin din triburile Oghuz.
Fiind musulmani sunniți, turkmenii și-au păstrat multe dintre obiceiurile și credințele pre-islamice, care erau adesea redate în simbolistica podoabelor tradiționale. Bijuteriile au fost create atât din motive ce țin de ornamentalistică, cât și din rațiuni spirituale, iar cantitatea de bijuterii cu care un individ era împodobit echivala cu rangul acestuia în societate.
Turkmenii apar pentru prima dată sub acest nume în surse scrise din Asia Centrală datând
din secolul al IX-lea. Până în secolul al XI-lea unele grupuri au migrat spre vest până în Iran,Siria și Anatolia, în timp ce altele au rămas în zona actuală a Turkmenistanului.
Aceşti păstori nomazi trăiau în tabere, crescând animale și ocazional jefuiau zonele limitrofe. Pentru a asigura hrana animalelor pe care le creşteau triburile se mutau de două sau trei ori pe an.
Turkmenii au rezistat fără a se supune statelor islamice, vremelnic orânduitoare ale teritoriilor pe care aceștia trăiau, iar uneori au format alianțe bazate pe interese reciproce. Deși nu erau comercianți, turkmenii erau în contact permanent cu populațiile urbane și erau deseori implicați în asigurarea transportului și a securității caravanelor ce se deplasau pe distanțe lungi, parcurgând bine-cunoscutul Drum al Mătăsii.
În tradiția turkmenă, pietrele prețioase sunt benefice pentru sănătate și se crede că în funcție de culoarea lor au efecte diferite asupra purtătorilor fiind înzestrate cu puteri magice.
De la o vârstă fragedă, o femeie purta bijuterii despre ale căror forme și materiale se credea că îi vor asigura fertilitatea, iar cantitatea de bijuterii pe care o purta, creştea pe măsură ce se apropia de vârsta căsătoriei. Odată ce avea primii copii cantitatea de bijuterii pe care a primit-o și pe care a purtat-o, scădea. Marea varietate de bijuterii etnice turkmene este formată din brățări, coliere, cercei, amulete pectorale Gulyaka și impresionante podoabe de cap.
Pentru păstorii nomazi, bijuteriile reprezentau una dintre puținele posibilități de investiții sigure deoarece argintul putea fi topit și vândut oricând.
Bogăţia familiei trebuia să fie etalată de către femei, bijuteriile făcând parte din zestrea acestora. În cadrul ceremoniei maritale mireasa era împodobită cu aproximativ 7 până la 8 kilograme de podoabe din argint.
Multe obiceiuri tribale încă supraviețuiesc în rândul turkmenilor moderni. Specifică culturii turkmene este tradiția kalim-ului, care obligă mirele să aibă o zestre și astfel, din rațiuni pecuniare, a apărut obiceiul răpirii miresei.
Ca o inedită paralelă modernă, amintim faptul că în anul 2001, președintele Saparmurat Niyazov a introdus un „kalim” impus de stat, care cerea tuturor străinilor ce doreau să se căsătorească cu o femeie turkmenă să plătească o sumă de cel puțin 50.000 de dolari. Legea a fost abrogată în martie 2005.
Subiectele descrise în ornamentalistica bijuteriilor turkmene a variat în timp, cercetarea etnografilor încă nedeslușind în totalitate semnificația acestora. În general, prin stilizare bijuteriile sunt decorate cu reprezentări animaliere, reprezentări ale unor imagini cu munți sacri pentru turkmeni sau motive geometrice de sorginte animistă.
Motivul muntelui face parte din povestea creației turkmene și este semnificativ pentru conexiunea sa ancestrală. Fiecare trib turkmen are propriul munte sacru, specific regiunii de baștină și numai acel trib poate urca pe el.
Berbecul de munte este un animal sacru pentru turkmeni, coarnele sale sunt frecvent utilizate în ritualuri, simbolul acestora fiind regăsit sub forme stilizate pe multe dintre podoabele tradiționale.
Un alt motiv animalier regăsit în simbolistica turkmenă este cel al păsarii, acesta fiind asociat libertății
de deplasare. Alături de cel al apei, dătătoare de viaţă şi motivul peştelui este asociat fertilităţii feminine.
Motivele cu frunze duble sunt legate de evoluția existenței umane și fac parte dintr-o tradiție etnografică îndelungată.
Carnelianul și argintul erau purtate pentru a îndepărta moartea și bolile, în timp ce turcoazul era purtat ca simbol al purității. Fiind uneori înlocuite cu sticlă roşie, anturajele de cornalină erau foarte populare și prețuite, deoarece se crede că această culoare are un puternic rol protector împotriva deochiului şi a spiritelor malefice.
Turcoazul este mai puțin utilizat în rândul turkmenilor, dar servește ca simbol al purității și castității.
Industria fabricării de bijuterii turkmene rămâne în picioare şi astăzi, însă datorită costului ridicat al metalelor și al pietrelor prețioase, bijuteriile contemporane au gramaje și dimensiuni considerabil mai reduse şi adesea sunt decorate cu imitații de pietre naturale.
În prezent populațiile turkmene trăiesc în principal în Turkmenistan, regiunile nordice și nord-estice ale Iranului și Afganistanului. Grupuri considerabile de turkmeni se găsesc și în Uzbekistan, Kazahstan și Caucazul de Nord (Stavropol Krai). Aceştia vorbesc limba turkmena, care este clasificată ca parte a ramurii orientale Oghuz a dialectelor turcești.
Continuând să caute şi să adauge noi piese în colecţia etnografică, echipa ArtAntik Gallery şi ArtAntik.ro va continua pasionanta activitate de documentare şi cercetare, supunând atenţiei dumneavoastră aceste remarcabile repere cultural-istorice.
MetMuseum.org