Autor: Aurelia LAPUȘAN
Născut în 1842, în localitatea Pigona, județul Cahul, mort în 19 august 1914 la Constanța, studii economice la Chişinău şi Odessa.
Administrator al plăşii Hârşova, director de Prefectură şi apoi primar de Constanţa în patru mandate: 15 decembrie 1886-9 decembrie 1888, 30 august 1891-20 decembrie 1891, 18 aprilie 1892- 12 iunie 1897 şi 12 martie 1910-7 iulie 1910. Consilier comunal în perioada 22 noiembrie 1886-14 decembrie 1886 și 18 mai 1890-29 august 1891. Fruntas al filialei Constanța a Partidului Național Liberal. Mare proprietar.
,,Erau şi primari vrednici pe vremea aceea:Panait Holban, Mihail Coiciu, Ion Bănescu, Cristea Georgescu și alții”
,, Marii luptători I.N.Roman, P.Grigorescu, Coiciu, Ion Bănescu și alții pentru dobândirea drepturilor politice ale dobrogenilor”
Pentru o parte a constănțenilor numele Coiciu a devenit substantiv comun. Cu el se numeşte apartenenţa la un cartier, el defineşte condiția socială şi materială a unei categorii de locuitori, sub semnul lui s-a dezvoltat o solidaritate aparte, definind un trecut împărțit egal, nediscriminator. Chiar preschimbat în Poporului, în vremea comuniştilor,oamenii locului nu au spus niciodată altfel decât Coiciu acelui cartier muncitoresc,cu cele mai multe case aliniate simetric dar de aceleaşi proporții: teşite, sărăcăcioase, lucrate din chirpici şi balegă. Acolo unde școala dăinuie din 1936 până astăzi în aceleaşi condiţii de igiență și salubritate, pe scena micului cămin cultural sau în jurul bisericii s-a cultivat neîncetat spiritul Coiciu. Şi astăzi el leagă destine, sentimente şi visuri şi cheamă periodic pe cei născuți sub semnul lui în jurul singurei instituții educative ce-i poartă numele Şcoala nr.10.
Dar câți mai ştiu că bărbatul cu frunte înaltă, ochi pătrunzători, alungiți, purtând barbă, favoriţi şi monoclu a dăruit Constanţei mai mult decât mulți alți primari la un loc? Câți mai vorbesc astăzi despre generozitatea impresionantă a edilului de suflet românesc care a fost ales şi aclamat cu entuziasm de populație în mai multe rânduri încredinţându-i-se scaunul Primăriei?
Din păcate, istoria în Dobrogea ni s-a transmis fragmentar, doar din documentele păstrate în arhive, multe descompletate, multe iligibile, distruse chiar de cei care le-au folosit.
Am fost fascinată totdeauna de gestul omului care a plämädit un cartier şi şi-a läsat prin testament averea Ateneului român.Şi de faptul de a ma fi născut şi crescut in spațiul comunitar care-i poartă numele. Tocmai de aceea am adunat ori de câte ori am avut ocazia date despre primarul Coiciu.Din aceste elemente disparate şi multe deductibile din filele unor documente oficiale am realizat eseul de faţă. Cu precizarea că rândurile dedicate primarului Mihail Coiciu se doresc doar o provocare pentru toți cei interesați să studieze viața și opera înaintaşilor punând alături chipuri, fapte, pilde.
Printre primii descălecători în Dobrogea
Mai întâi a fost administratorul plăşii Hârşova. Venea din Cahul, cu o pregătire economică desăvârşită la tinerele universități din Odesa şi Chişinău. A stat la Hârşova foarte puțin, probabil doar în primele zile ale lui noiembrie 1878, atât cât a durat descălecatul trupelor româneşti, de la Brăila la Tulcea, şi apoi de acolo a fost transferat la Constanța. La 23 ale lunii, când descălecătorii ajung la Constanța, numele Coiciu, caligrafiat cu prima literă din alfabetul chirilic aşa cum fusese înscris în documentele de stare civilă, trădând mult timp apartenenţa moldovenească, figurează alături de Remus Opreanu în rândul oficialilor români.
George Auneanu în „Amintiri asupra trecutului Kustenge -Constanţa” 19-23 noiembrie 1878,” îşi amintea mai târziu:”După ocuparea oraşului cu trupe române-23 Noiembrie 1878-odată cu constituirea diferitelor instituții de stat,au sosit şefii de autorităţi şi funcţionarii respectivi, între care după Remus Opreanu, prefect, se afla Mihail Coiciu, director alături de administrator, translator, polițai, judecător,casier şi alţii.
Chiar în ziua de 23 noiembrie noul prefect de Constanța, basarabeanul Remus Opreanu, trimitea ministrului de interne o telegramă: „Astăzi la 10 ore, cu ocaziunea luării în posesiune a districtului Constanţa a avut loc în biserica grecească un Te Deum la care au asistat toate autoritățile locale ruse, dnii reprezentanți ai puterilor străine, notabilii oraşului şi un însemnat număr de cetățeni din toate clasele; în acelaşi timp, în templele diferitelor naționalităţi s-au înălţat rugi către cer a tot putințe pentru prosperitatea României şi pentru îndelungata, paşnica şi glorioasa domnie a ASA domnului Carol şi a ilustrei regală doamnă Elisabeta. Entuziasmul era foarte mare şi bucuria se vedea pe toate fetele.Tot oraşul era în picioare, stindarde tricolore, ghirlande de flori şi diferite ornamente împodobeau casele. După terminarea serviciului divin am fost însoțit de popor în strigăte de urări entuziaste până la localul conacului, unde trebuia să procedăm la primirea autorităților. Aici comisia din partea diferitelor naționalizăți m au însărcinat să depun la picioarele tronului augustului nostru domnitor încredințarea despre devotamentul şi fidelitatea noilor săi supuşi, pe când chiar în salonul de receptie preoții mahomedani după ritul lor au înălțat rugi către cel a tot puternic, cerând înalta lui protecție pentru România şi Guvernul ei.
S-au organizat gărzi naționale, iar jandarmii călare transmiteau dispozițiile administrative la localități.”
Puțin mai târziu, primarul Antonio Alexandridi oferea Primăriei Constanța, spre păstrare, prima eşarfă tricoloră purtată de întâiul primar român al oraşului după ocuparea lui de către administrația română. Cu acelaşi prilej consiliul comunei dispune confecționarea de drapele tricolore şi sărbătorirea zilei de 23 noiembrie.
Ca director de prefectură Mihail Coiciu a semnat primele documente prin care administrația rusă transfera noilor instituții ale statului român actele şi registrele oraşului Constanța, mult prea puţinul inventar al domeniului public. In continuare, timp de trei ani, toate actele oficiale legate de transformările provinciei redevenită acasă după secole de administrație otomană sunt însoțite de semnătura directorului de Prefectură, presupunând astăzi că misiunea lui Mihail Coiciu a fost de a sta alături de prefectul Remus Opreanu, ca sfetnic bun la toate deciziile majore privind viața provinciei.
A rămas consemnat faptul că în mai puțin de o lună de la venirea în Constanţa au fost organizate atât administrația oraşului cât și alte 79 comune cu plășile respective, numindu-se prefecţi de plăşi, primari, constituindu-se comisii comunale.
La începutul anului 1881 scria superiorilor săi:”Afară de oraș foarte puțini sunt meseriași în comunele rurale unde aproape toată populația se ocupă cu agricultura. În judet sunt 7 mori cu aburi, 4 în Silistra Nouă, I în Medgidia, 2 în Hârşova, 1 la Constanța. Dar ca şi comertul şi agricultura să meargă bine trebuie supuse unor legi şi reguli, produs al experienței și științelor economice şi fizice. În acest scop ne propunem a arunca primul fundament al unei școli de comert maritim, agricultură şi industrie.
În acelaşi timp face intervenții repetate la Ministerul Instrucțiunilor Publice pentru a se construi la Constanța un local pentru şcolile de băieți și fete. Care ,,să fie templu al culturii naționale, şi o podoabă a oraşului”. Vrea să plaseze şcoala în centrul oraşului şi cere un teren de la Căile ferate, aflate la ora aceea în proprietatea companiei engleze.
Scria ministrului:”Consiliul comunal a hotărât de a construi un local pentru scolile de băieți și fete contractând cu dlul arhitect Socolescu pentru elaborarea unui proiect şi avansându-i un acont. Însă ceea ce se opune la realizarea dorinţei noastre de a avea un local în condițiile cerute pentru asemenea instituțiuni este lipsa de un loc suficient”
Raportul Prefecturii adresat Ministerului de interne prin care se solicita alipirea la oraşul Constanța a terenurilor aparținând cătunului Anadalchioi poartă şi semnătura directorului Mihail Coiciu.De altminteri, legătura dintre instituția Prefecturii şi Primăria Constanţei este una extrem de strânsă, corespondența dintre autorități probând eficienta colaborare şi susţinere reciprocă.
Bunăoară, Primăria Constanța susţinea şcoala nu doar cumpărând materiale didactice şi cărți pentru biblioteca acesteia -460 volume într-un an !, dar institutori trimiteau la primar notele elevilor, verificarea cunoştinţelor de sfîrşit de an făcându-se în prezenţa acestuia. Merită menționat că primele cărți pentru premierea copiilor merituoși sunt donația fiului lui Ion Eliade Rădulescu -integrala operelor tatălui său Primăria acordă burse de studii unor copii merituoși pentru continuarea învăţământului la București și la Sorbona. La 1892 un anume Nicolae Drăgeanu din localitatea- azi numită Mihail Kogălniceanu- pleca la Paris pentru a urma o şcoală de ingineri mecanici.
În 1883 prefectul Remus Opreanu demisionează și doi ani mai târziu pleacă la Bucureşti. Ocupă funcția de secretar general al Minsiterului de interne și în această calitate continuă să ajute Dobrogea. Cu siguranță, această despărțire de primul demnitar al Dobrogei să-l afecteze pe Mihail Coiciu. Perioada de până în august 1891 când revine primar al Constanţei nu este prea bine cunoscută. Numele lui apare rareori dar nu între fruntaşii partidului liberal, nici în vreun articol scandalos din presa vremii. Bunãoară, semnează alături de Vasile M.Kogălniceanu, fiul marelui om politic, în numele cetăţenilor oraşului pentru a se înlesni în vara lui 1890 trupei de teatru Burienescu să joace la Cazino.Pentru toate reprezentațiile pe care artiştii le vor oferi în sezon pe singura scenă a oraşului petiţionarii interveneau la primărie solicitând scutirea de taxe şi chirie cu argumentul că,,trebuie să încurajăm artiştii noştri”.
În martie 1883 se constituie un comitet pentru ridicarea a două statui la Constanţa:”România Independentă” şi „Ovidiu”.Comitetul pentru ridicarea statuii lui Ovidiu îl alege ca preşedinte pe Mihail Coiciu. La 9 iulie 1884 acesta adresa Primăriei Constanţa confirmarea că a primit suma de 2000 lei împrumutați comitetului din suma de 10.000 lei ce s-a oferit comunei pentru construirea unui local de şcoală model în oraşul Constanţa, care s-a afectat ca fiind pentru completarea sumei ce mai este necesară a se plăti dlui Ferrari din Roma pentru statuia lui Ovidiu.”La acest împrumut se adaugă donațiile Primăriei şi banii rezultați din subscripție publică.
Cine l-a propus pe sculptorul italian pentru a ciopli în nemurire chipul poetului latin exilat la Tomis este greu de aflat.Dar ca şi în alte dăți orgolioşi constănțenii nu lăsau pe mâna oricărui ipsosar asemenea lucrare.Ettore Ferrari era la data aceea un nume cunoscut în toată lumea: semnase statuia lui Lincoln la Washington, a lui Garibaldi la Pisa şi a lui Eliade Rădulescu la Bucureşti. Mai mult, fuseseră aduşi din Italia şi cioplitorii în piatră special pentru a da piedestalului formă artistică şi a nu strica ansamblul monumental.
Socotită o problemă de maxim interes pentru oraş, cere aprobare ministrului ca să confirme votul consiliului comunal pentru a se începe în regim de urgență construcția localului de băi planificat să fie gata la începutul sezonului 1887.
,, În ziua de 22 a lunii decembrie (n.n. 1891) am avut de a treia oară alegeri pentru comuna noastră, Constanța, în interval de-abia de un an.În toate aceste ocazii, când am fost chemați să executăm un singur drept ce avem pentru comună suntem direct interesați ca contribuabili. Cetățenii au avut o singură dorință, aceea ca in capul comunei noastre să fie Mihail Coiciu,om onest,capabil,activ şi bun gospodar.in persoana dlui Coiciu cetățenii au văzut o garanție morală și materială pentru bunul mers al trebuințelor şi prosperitatea comunei. Cunoscut nouă de mulți ani, în contact zilnic cu d-sa şi ca om politic şi ca privat,ne-am deprins a-l stima şi iubi.De aceea,d-le ministru,şi de această dată am dat sufragiile noastre listei în capul căreia se află dl Coiciu. Dacă alegerile de la 13 octombrie,când dl Coiciu a obținut o majoritate tot impozantă fără ca funcționarii să fi votat.De aici se vede, domnule ministru, că este expresiunea vie nu numai a românilor de origine, dar şi a tuturor cetățenilor de alte origini,deveniţi cetățeni români. Venim dar respectuosi,domnule ministru, să vă rugăm să binevoiți a lua în considerare cele ce am avut onoarea a expune și validând alegerile să confirmați ca primar al oraşului nostru pe dl.Coiciu, ales şi aclamat cu entuziasm de populaţie”.
Textul reprodus este telegrama pe care 27 alegători constănțeni o adrează ministrului Lascăr Catargiu.
Între Prefectura județului şi Primăria Constanța exista un mai vechi diferend. Prefectul trimite în repetate rânduri Ministerului de Interne rapoarte defăimătoare la adresa primarului Panait Holban, aflat şi el la al doilea mandat (primul fusese între 12 februarie 1883-15 decembrie 1886, cel de-al doilea începuse la 15 octombrie 1888).
La 8 august 1891 prefectul îi scria ministrului Lascăr Catargi: ,,Cât timp dl. Panait Holban, fostul primar al comunei Constanța, a stat în capul afacerilor comunale, ele au fost lăsate în părăsire şi interesele comunale periclitate, așacă, după cum vi s-a supus cunoştinţelor domniei voastre cu rapoartele 4838, 5462,6985, d-sa nu mai putea fi tolerat ca primar.
Dacă nu s-a cerut dizolvarea Consiliului comunal ci numai revocarea fostului primar, Prefectura era convinsă că acel consiliu sub alt diriguitor ar fi fost folositor intereselor comunei cătând astfel să evite noi alegeri, noi frământări electorale. Dar, față cu demisiunea ce v-au prezentat 7 din consilieri, se adevereşte până la evidenţă că ei sunt devotați mai mult d-lui Holban decât biroului şi prosperării comunei. Deşi nu putem atribui, în primul rând, starea desträbälată la care a fost adusă comuna (subl.n.), în toate ramurile de activitate decât d-lui Holban, totuşi azi, cei 7 consilier demisionând-sub pretext că nu pot avea în vedere în noul primar, dl. Constantin Moisiu, fost procuror-judecător de tribunal, persoană foarte onestă și capabilă – ei li asumează toate actele ce se impută d-lui Panait Holban care v-au fost supuse cu rapoartele menționate, prin urmare se fac culpabili că au participat alături de numitul domn la periclitarea intereselor comunei Constanța.
Afară de aceasta, prin demisionarea a 7 membri din 9 ce alcătuiesc consiliul comunal, el a descompletat şi în neputință de a mai lucra (…) recomandându-vă in comisiunea interimară pe d-nii Constantin Moisiu, Mihail Coiciu, Iani Macri, Leon Buter și Djibael Frankian, persoane mai greu impuse, oneste şi mai capabile dintre alegători, iar ca prezident, în puterea art. 47 din legea organică a Dobrogei, binevoiti a numi pe dl. Constantin Moisiu„.
Se vede treaba că ministerul nu are timp să răspundă, căci, numai zece zile mai târziu, prefectul G. Lătescu expediază o telegramă pe aceeaşi adresă: „Supun notei dvs.: Consiliul comunal Constanta, compus din 9 consilieri, din care demisionând șapte a rămas descompletat de sine, în neputinţă de a lucra. Demisiunea consilierilor este provocată de intrigile d-lui Holban care împreună cu consilierii devotați lui, iar nu intereselor comunei, socoate că va fi reales şi va veni iarăşi în capul afacerilor comunei pe care le-a neglijat atât timp, cred că este bine să se primească demisiunea consilierilor şi să se compună comisiunea interimară dictată de lege în aşa ocazie”
Că alegerile au fost măsluite, iar lupta politică începe să ia forme concrete este şi conținutul memoriului celor 11 alegători constănțeni către acelaşi Minister de Interne care cere anularea rezultatului votului din 13 octombrie 1891: S-a admis pe nedrept la vot un mare număr de funcționari care au fost înscrişi în liste numai cu censul ce le dădea plata dării de 5 la sută asupra onorariului, care dare s-a desființat printr-o lege votată în favoarea funcționarilor şi pronunțată la 1 aprilie anul curent (n.n. 1891).
Prin urmare credem că s-a violat legea când s-a admis la vot o sumă de votanți lipsiți cu desăvârşire de cens în momentul când au votat. Unii din şefii diferitelor servicii publice pătrunşi de acest adevăr n-au luat parte la vot.
Baza votului fiind censul, votantul trebuia să-l posede nu numai în momentul înscrierii în listă, dar chiar atunci când exercită dreptul. În acest sens, domnule ministru, s-a pronunțat Înalta Curte de Casaţie în speci analoage.
Sub numele de Drag Magiurea trecut în listă la nr. 71 au votat Draculi Magiurea, comerciant, şi Dragomir Magiurea, funcționar la casierie.Pentru atari temeiuri credem că alegerea ce contestam este făcută cu violarea legii…”
La peste o lună de la această ultimă plângere, ministrul Lascar Catargi anulează alegerea din 13 octombrie 1891 pentru Consiliul comunal din Constanța. Reia în motivația deciziei sale punctele enunțate de petiţionarii memoriului şi în reclamatiile prefectului. După cum se ştie, în Legea pentru organizarea Dobrogei, supranumită Constituția Dobrogei, era prevăzut, printre altele, dreptul de a ti alegători în comunele urbane doar al celor care plătesc o dare anuală către stat de cel putin 30 lei.
Alegerile se refac în data de 22 decembrie 1891. Biroul colegiului electoral al comunei Constanța, compus din M.B. Paulinescu, ca preşedinte, şi din Grigorie Grigoriu, Achilea Macri, Pericle P. Constantianu şi Tănase Dabo, secretari şi Observatori, declară alegerea deschisă, scrie în extrasul procesului-verbal. Au votat 178 alegători. Candidații au fost 12, câte 2 pe loc: Mihail Coiciu, Teohari Caraceali, Abdulah Hagi Zaid, Petru Pencef, Mardiros Locmanian, Petre Grigorescu (întrunind fiecare câte 108 voturi) și A. Belcic, Nazaret Tarosian, Spiro Diamandopulo, Solomon Jafet, Teodor Sava Neiciof, Abduraman Abdul Ali (câte 70 voturi fiecare). Primii șase au fost numiți consilieri comunali. ,,După proclamarea voturilor buletinele au ars în prezenta alegătorilor”, scrie în documentul citat.Iată că ajungându-se la această victorie, dar nu încă totală, cei 27 alegători despre care am scris în prefața acestui capitol, cer ministrului de interne desemnarea ca primar a lui Mihail Coiciu, expresiune vie nu numai a românilor de origine, dar şi a tuturor cetățenilor de alte origine deveniţi cetățeni români”.
Printre primele isprăvi edilitare ale doritului primar Coiciu se numără și Cazinoul. El informează ministrul de interne: „În iarna trecută o furtună rupând o parte din acoperământul localului ce servea de Kursal și dărâmând o mică parte din peretele faţadei, s-a însărcinat arhitectul comunei ca să facă reparațiile cuvenite. Acesta, prin referatul său din 8 noiembrie 1891, comunicând că a efectuat o reparație provizorie, a declarat că acel local în starea în care se găsea era supus căderii la caz de furtună, putând pune în pericol viața persoanelor ce s-ar afla înăuntru, în asemenea cazuri, şi opinând de a se reconstrui. Predecesorul meu, dl. Al. Belcik (primar între 20 decembrie 1891-18 aprilie 1892), obținând votul consilierilor la 29 ianuarie trecut, a dărâmat localul şi totodată a cerut serviciului tehnic să presinte un proiect pentru construirea unui Kursal provizoriu întrebuinţându-se materialul ce s-ar alege bun de la clădirea dărâmată. Construcția unui asemenea local, după devizul estimativ prezentat, urma să coste până la suma de 3.358 întrebuinţându-se oamenii ce comuna are angajați pentru diferite lucrări. S-au publicat două licitații pentru darea în întreprindere a clădirii acestui local, dar nu s-a obținut nici un rezultat.În urma acestora, dl. Belcik a decis, prin procesul-verbal nr. 3144 din 30 aprilie trecut, de a se cere autorizația consiliului pentru a se executa construcția în regie sau prin bună învoială, iar prin procesul-verbal nr. 3263, încheiat cu cinci zile mai târziu, a dispus – în vederea apropierii stagiunei băilor – ca serviciul tehnic să înceapă clădirea. Proiectul nu a fost supus aprobării (ministerului – n.n.) pentru motivul că valoarealucrării după deviz fiind inferioară sumei de 500 lei, nu intră în prevederile alineatului 5 de sub art. 40 din legea comunală.
La venirea mea în capul comunei am găsit clădirea începută şi lucrările destul de avansate. Constructia se facea cu oamenii ce are comuna angajați pentru diferite lucrări, cu piatră de care dispune şi cu varul şi cimentul ce posedă în depozit. Văzând că clădirea va costa mai mult decât suma devizului, mai cu seamă că se face pe un loc care a reclamat fundații adânci, locul Kursalului dărâmat fiind rezervat pentru o clădire sistematică; primind devizurile suplimentare ale arhitectului comunal care ne-a afirmat că din materialul Kursalului dărâmat puțin este bun de întrebuinţat, am convocat imediat Consiliul comunal şi expunându-i afacerea în toate amănuntele, prin votul din 29 mai trecut, mi-a acordat un credit suplimentar de 3.000 lei pentru care avut onoarea de a solicita aprobarea dvs. prin raportul nr. 4058.Cele mai principale din considerațiuni, care au determinat consiliul de a continua construcția acordând şi creditul suplimentar, sunt că lucrările au fost destul de avansate spre a putea fi părăsite și că lipsa unui cazinou comunal ar compromite stațiunea noastră balneară şi în asemenea caz pagubele oraşului ar fi colosale în raport cu cheltuielile reclamate pentru devizul primitiv pentru terminarea clădirii”.
Primul cazino (cel de astăzi este încheiat la 1910!) de pe faleză, scrie Ion Adam în monografia Constanța pitorească”, „era una din atracțiile care strângea cea mai multă lume la un loc. Primăria are grijă din timp să tocmească pentru sezon una din cele mai renumite orchestre din țară, care să cânte în lunile iulie şi august pe terasa cazinoului, între orele 5-7 și 8-12 seara. Pentru a lua parte la aceste concerte zilnice vizitatorii plătesc o anumită taxă, pe care o fixează mai întâi Consiliul comunal. În serile liniştite, cele două terase ale vechiului cazinou se umplu de lume aleasă, care-şi ia gustările afară, în fața mării ascunse în noapte şi ascultă armoniile amăgitoare ale orchestrei”.
Mihail Coiciu a cochetat îndelung cu presa. Evident, din interese politice, în campanii electorale, polemizând dur cu adversarii săi. Astfel, la 19 decembrie 1891 ia ființă săptămânalul Constanța”, de care însă divorțează repede şi se îndreaptă spre un alt săptămânal, „Gazeta Dobrogei”, denumită de partea adversă,,foaia clicii Coiciu, Grigorescu, Belcic”.
„Constanţa” a avut şi un rol social bine recunoscut: a susținut drepturile politice ale dobrogenilor, marile probleme edilitare ale oraşului, a încurajat înființarea Ligii culturale a tuturor românilor. Într-un editorial din 10 ianuarie 1899 într-o retrospectivă a tuturor delictelor de presă la care a fost implicată publicația, printre altele, este înfierată atitudinea,fostului primar M.Coiciu, acela cu care gazeta a lucrat la început. Mărturisim drept, este între noi și dl Coiciu și ceva personal, care a înveninat raporturile şi mijloacele de luptă pentru repunerea lui.Dl.Coiciu să-şi aducă aminte cum s-a nascut ziarul ,,Constanța”. Era în timpul alegerii din toamna anului 1891. DLP.Grigorescu, directorul acestei foi, solicitat de girantul Prefecturii de pe atunci, respectabilul G.Lätescu, să fie membru în consiliul comunei Constanta, din partea guvernului, a făgăduit că primește după care a lipsit la afacerile sale mai multă vreme, din oras. In lipsa d-sale, candidatul de primar Coiciu starase și obținuse de la d Latescu ca Grigorescu să figureze pe lista de alegere, alături de d-sa, lucru la care Grigorescu, la înapoiere, chiar în ajunul alegerii, nu s-a împotrivit, îndemnat de prietenii lui. Zis şi făcut; lista în cap cu dl Coiciu este biruitoare cu o sumă de voturi Alegerea de la 13 octombrie acel an a fost, însă, contestată din nefericire de câțiva români şi casată de minister pe motiv că funcționarii care votaseră şi ei fiind înscrişi pe listă n-ar fi avut drept să voteze, pierzând censul de 5 la sută asupra lefilor; în realitate fiindcă nu izbutise lista protejată de noul prefect numit. Se dispun noi alegeri pentru 22 decembrie. In acest interval se destituie comisia interimară amica dlui Coiciu…/ compusă din raposatul Iani Macri, dl.Gebrail Frenkian şi alți trei ce nu-mi amintesc. Când s-a văzut și această ultimă brutalitate a fostului prefect, dl. general Dunea, pe lângă aceea a ştergerii ardelenilor din toate listele electorale rurale, fără multă vreme de gândire s-a născut ziarul Constanța” la 19 decembrie, cu trei zile înainte de alegerea comunală a oraşului Constanța, chiar în ziua destituirii comisiei interimare și înlocuirea ei cu adversari”. Şi conchide caustic anonimul editorialist:”Cât pentru noi, prin articolele precedente, care credem să fie și cele din urmă, am plătit dlui Coiciu toate cele ce în atâtea rânduri a tras asupră-ne, fără să-i fie datorat nimic, desigur cu varf şi destul de îndesat, văzându-l peste bariera oraşului fie și în mijlocul aurului său.
Liga pentru unitatea culturală a românilor îşi înființează o secțiune dobrogeană la Medgidia în ziua de 28 iunie 1892. Şedinţa este deschisă de Mihail Coiciu care propune şi proclamă preşedinte pe Ion Blebea, cel mai în vârstă dintre asistenți. Prezența lui Coiciu la o asemenea acțiune de solidaritate cu românii ardeleni ni-l dezvăluie ca pe un organizator cu simţ civic national.
Lucrările primului local de şcoală din Constanţa încep la la 8 iulie 1892 sub conducerea lui Mihail Coiciu, revenit primar al urbei.
Asistenţa sanitară la Constanța era precară, lipsea un spital adevărat, lipseau materialele, medicamentele.”Actualul spital, scria medicul oraşului, dr. Pellisier, la 1 februarie 1893, este foarte vechi şi în cele mai rele condiţiuni igienice, este aşezat în o casă particulară. El se compune din 8 camere, din care 4 săli de bărbați cu 10 paturi,şi o sală de femei cu 5 paturi. Spitalul nu posedă băi…”
Mihail Coiciu cere insistent ajutor pentru spital, singurul din judeţ, pentru intreținerea căruia Primăria suporta cheltuielile cu o pătrime din bugetul ei, căci veneau bolnavii din judet- apăruseră primele ambulante rurale şi bolnavii, scria el in memoriile către centru, sunt mai mulți decât creditele bugetare.
La sfârşitul anului 1893, Mihail Coiciu raporta ministrului de interne” Am construit un local, în condițiunile cerute, după un plan aprobat de serviciul tehnic şi de minister, în care zilele acestea s-a şi instalat. Noul local s-a mobilat cu totul din nou, neintroducându-se nimic din vechiul local al spitalului,astfel că ne putem felicita spitalul cu noua lui instalațiune poate cu drept cuvânt să fie considerată ca adevărată casă de sănătate.” Spitalul avea două saloane de 20 paturi, un pavilion administrativ pavilionul autopsiei şi gheţăria.
În ultima zi a lui 1893 medicul şef al noului lăcaş de sănătate îl informa pe edilul oraşului că fiind iarnă grea vin la poarta spitalului nevoiași fără adăpost şi cer sa locuiască provizoriu în spital.Rezoluția primarului:”Se va răspunde dlui medic că sentimentul de umanitate ne obligă să nu refuzăm ajutorul tuturor celor care imploră asemenea ajutor…”
În noiembrie 1896 aproape o sută de cetăţeni ai oraşului i se adresează lui M.Coiciu ca să-şi dea acceptul pentru a alege ca medic şef al oraşului pe Nicolae Marinescu Sadoveanu, tatăl marelui eseist şi dramaturg, prozator şi poet Ion Marin Sadoveanu. Petiția suna patetic:”Sperăm, domnule primar,că atât d-voastră, cât şi intregul consiliu comunal recunoaşte îndestul calitățile dlui Marinescu Sadoveanu, veti interveni pentru a se aproba numirea lui, în care toţi cetățenii au încredere.” Pe cererea oamenilor Coiciu scria: Fericit că am putut de mai înainte înțelege sentimentele cetățenilor şi intervenind deja la minister în acest sens…” 15
La 15 decembrie 1887 scria ministrului despre alimentarea cu apă a populaţiei de la puturile şi cişmelele din Anadalchioi, un cătun aflat la 3 km de oraș, în timp ce vitele se adapă de la puturile drumului de fier, adică din spațiul rezervat companiei engleze, fiind nevoite să traverseze Piața Independenței și să calce copiii şi femeile aflate la plimbare.Îl informa pe ministru că în curtea catedralei se afla un put pentru udat grădinile pe care primăria vrea să-l curete, să facă un rezervor şi să construiască deasupra un chioșc.
Anadalchioi era un cătun amplasat la 3 km de oraş care însă alimenta cu apă bună oraşul Nicolae Iorga în peregrinările sale prin Dobrogea trece şi pe la Anadalchioi şi în reportajul redactat numeşte zona prefața turcească a vechiului Tomis. În zonă locuiau 37 familii şi chiar după apariția legii pentru reglementarea proprietății rurale în Dobrogea el îşi păstrează o anume autonomie. În 1887 Mihail Coiciu solicita alipirea cătunului Anadalchioi la oraş. Câțiva ani mai târziu, el cumpără 100 hectare teren şi îl lotizează vânzându-l cu sume modice veteranilor Războiului de independență.
Face demersuri la minister pentru construirea unui local de bãi lîngă biserica armenească, apoi a palatului municipal, devenit mai apoi oficiul telegrafo-poştal, prin vânzarea semnată de Ion Bănescu. Mai târziu, la inaugurarea Palatului comunal la 17 junie 1921, IN.Roman puncta:” După ce, rău sau bine, comuna a vândut Direcțiunii posteklor şi telegrafelor localul Primăriei construit de regretatul Koiciu, ea avea nevoie desigur de un alt local”. Solicită reconstruirea Kursaalului,,,unde se stringea cea mai multă lume la un loc în timpul verii”.
În prezența lui se oficiază Monumentul ostaşilor francezi la 1892 şi înhumarea osemintelor soldaților francezi morți de ciumă în timpul războiului Crimeii la 1854. Osemintele – zeci de schelete- s-au găsit la fundaţia noului Cazino, într-o grădină mică sinuată la capătul falezei.Oraşul, prin vocea lui Coiciu, a oferit guvernului Franței un teren în care să fie înhumaţi şi mai târziu să se ridice un monument.
Începând din decembrie 1893 organizează ca lucrările celui de-al XV-lea Congres al studenților români să se desfăşoare la Constanța în septembrie 1894.
La 17 august 1894 dispunea următoarele:”Având în vedere că în bugetul anului curent la art.5 unic capt XVII este alocată o sumă pentru distracțiuni în timpul stagiunii bailor. Acum fiind timpul de a se da distracțiuni când vizitatorii sunt numeroşi,am dispus de a se da curse de cai la marginea oraşului,la 18 ale curentei,fixând trei premii,unul de 200 lei, al doilea de 120 lei și al treilea de 80 lei-în total 400 lei.Se va emite ordonanţa de plată pe numele consiliului comunal care va încredinţa banii juriului curselor contra unei chitante al acestuia sau a premianților.”
În acest an 1895, Piaţa Ovidiu -fost obor de cereale, cuprindea o grădină de vară, două prăvălii, aparținând comerciantului Aristide Karatzali, o brutărie cu vatră de copt pâinea, o casă cu o mică curte, unde va funcționa prima grădiniță de copii din oraş, o magazie din piatră colțuroasă pentru depozitarea cerealelor. Zona a fost pavată în 1899. Pe timpul lui Coiciu oraşul avea faima unei aşezări curate, în siguranță.
Eveniment deosebit pentru ţară, la 14 septembrie 1895 are loc inaugurarea podului”Regele Carol I”. Sunt prezenți la Cernavoda regele, regina, principele Ferdinand, ducele de Meiningen, principele Leopold de Hohenzollern, reprezentanţii corpului diplomatic în România, ziaristi români şi străini. A doua zi suita regală soseşte la Constanţa, primită de la gară de autorități moment în care primarul Coiciu rosteşte o… scurtă dar bine simțită alocuțiune” 20 Anul următor, 1896 se pune piatra fundamentală pentru construirea portului şi îi revine aceluiaşi primar mandatul de a rosti alocuțiuni în fața regelui şi a suitei sale.
Gimnaziul clasic care se înființează la 1896 era prevăzut a fi plasat lîngă palatul comunal. Locația i-o stabileşte acelaşi edil interesat ca marile instituții ale statului să fie amplasate în centrul civic al urbei. Să mai precizăm că iluminatul public al Constanţei, cu cel mai modern sistem al timpului exact ca la Bucureşti, este tot o mandatului lui Mihail Coiciu.
În august 1896, un tabel cuprinzând contribuabilii oraşului dezvăluie numărul şi diversitatea meseriilor practicate de constănțeni: 704 erau comercianti, 1.083 erau proprietari, 246-industriaşi, 9 avocați, 4 ingineri, 9 docheri, 2 dentişti, 2 moaşe, 47 birjari şi căruțași, 12 coafori, 4 farmaciști, 15 antreprenori hoteluri, 2 antreprenori bai calde, 3 antreprenori băi reci, 12 fabricanți de cărămidă, 2 fotografi, 66 samsari, 3 agenți asigurări, 9 antreprenori lucrări publice, 1 spectaculatori, 9 imprumutători de bani. Total contribuabili-2.244.
În iunie 1897 Coiciu este demisionar din funcția de primar, după cum rezultă tot din presă:”De trei ani s-a votat de consiliul comunei Constanţa darea unor locuri de case la periferia oraşului unor Români, şi administrația românească a oraşului impune în aplicare hotărârea consiliului, care s-a arătat aşa de generos, după expresia caracteristică a fostului primar dl Koiciu.”
La sfârşitul lui mai 1899 se afla pe lista membrilor fondatori pentru înființarea unui ateneu la Constanța, dorit a fi o societate ştiinţifică, care să adune alături intelectualii urbei. Numărul aderenților depăşise cifra o sută.”
În 1905 este preşedinte al Consiliului judeţean Constanța. Prilej pentru adversarii politici să comenteze alegerea şi personalitatea omului public. Sub titlul „DI Koiciu basma curată” este scris: „Scandaloasa renumire a D-lui M. Koiciu ca primar în oraşul nostru, după ce fusese revocat din aceeaşi Demnitate cu câţiva ani în urmă pentru nepricepere şi incorectitudine, a pus în mişcare şi opinia publică din Jară. 0 bună parte a presei bucureştene s a ocupat de aproape cu acestă ispravă colectivistă, reproducând actele publicate de zia rul nostru şi însoţindu-le de nişte comentarii foarte ardeiate la adresa guvernului. Câteva gazete liberale au încercat să atenueze reaua impresiune produsă de situația penibilă în care se gaseste Dl Koiciu împreună cu patronii săi.
Cu ele s-a asociat şi ziarul <Adevărul> care, după cum se ştie, este totdeauna gata a se pune în serviciul cauzelor <drepte>, ca să le apere într-un mod <dezinteresat>. Şi cum ne răspund acele gazete? Foarte ingenios. Ele publică numirea D-lui Koiciu ca preşedinte al consiliului județean, numire de către şeful nostru, DI Const. Pariano, pe când domnia sa este prefect de Constanța. Apoi ne intreabă cu multă malițiozitate, cum facem atâta caz de revocarea din primariat a D-lio M. Koiciu când noi înșine, dupa aceasta,i-am încredințat demnitatea de președinte al consiliului județean ? Mai întâi vom oserva că e la mijloc o confuzie , voită sau incoștientă între două lucruri foarte deosebite. Intr-adevăr, toată lumea ştie că insarcinarea de preşedinte al consiliului judetean e un post mai şi fără aproape nici o influență hotărâtoare asupra treburilor publice. Cu totul dimpotri sau va stau lucrurile cu primăria. Prin urmare, se poate prea bine ca cineva să se achite, în mod onorabil, de o însărcinare relativ uşoară, cum e prezindenția consiliului judetean și totuşi să o buclărisească rău de tot când se amestecă într-o administraţie mai incurcată, cum e aceea a primăriei noastre. E tocmai cazul D-lui Koiciu. Domnia sa a plecat isgonit cu ruşine din fruntea comunei, dar şi-a jucat conștiincios rolul de figurant in capul consiliului judetean. Unde e inconsecvența din atitudinea D-lui Const.Pariano? Dacă Dsa ar fi numit pe dom mal Koiciu tot în demnitatea de unde a fost isgonit, atunci ar fi avut cuvânt, să fie maliți oase gazetele adversare. Însă, printr-o ironie a soartei, în cazul acesta se află chiar guvernul liberal. Noi vom continua să înfieram cu aceeași tărie pe guvernanții de azi, pentru neruşinarea ce au avut-o de a ne impune cu sila un primar, revocat de dânsii, ca nepriceput şi incorect.
Câțiva ani mai târziu, viața politică a județului începe să fie remarcată odată cu organizarea filialelor locale ale partidelor naționale, ceea ce a făcut ca presa să o declare a lua culorile ce dincolo în țară au prins a fi socotite istorice”.
Coiciu intră în vârtejul disputelor și intereselor de partid, urcă şi coboară pe scara funcțiilor politice, devine pentru scurt timp preşedintele organizației liberale locale. Este în centrul atenției presei.”D-1 Mihai Koiciu, liberalii si noi” este titlul unuia dintre articolele publicate de adversarii sǎi: „lată un personagiu, cunoscut concetățenilor noştri, pe vremuri uitate şi de tristă memorie, care deşi s a declarat singur scos din rândurile cetățenilor constănțeni cerând și obținând de la comună ştergerea sa dintre contribuabili, cu prestațiile comunale în sumă de 30 lei anual, totuşi apare de astădată, din nou în ocazia alegerilor comunale de la 25 septembrie viitor şi voieşte a fi recunoscut ca şef al partidului liberal național din localitate, crezând că prin această manoperă se va putea impune şi cap de listă a amicilor săi, aşa-zis politici, forțând, astfel, lucrurile, că doar va putea ajunge din nou primar al oraşului, sau dacă nu poate va convinge pe stăpânul său de odinioară, pe DL. Scarlat Vârnav, să-i acorde d sale şi la ai săi vreo milă regală viitoare. Sperăm să putem pătrunde misterul care Iface pe dl. Koiciu să devină din nou aprigul duşman al satrapului și să aibă curagiul a se eriga în şef de partid, spre a lupta in alegeri stăpânului său. Intr-adevăr, în ziua de 1 septembrie 1908, ne-a fost dat să-l ved em pe dl. Koiciu, ales şef al partidului național-liberal. Cum d-sa este bătrân sau mai bine-zis o rămăşită a vremurilor trecute, desigur, ca tineretul aşa zis liberal şi încă național, toți aceştia vazand ca vice-regele Constanţei şi-a întors fața de la ei şi că sunt in pericol de a rămâne iarăşi în umbră, au hotărât Înfiintarea partidului liberal, pentru motivul că nu mai vor ca stăpânul lor să improvize ze alt primar indispensabil în viitor. Acesta, credem, este materialul injghebaru mixte, ca sa-i zicem aşa.
La 24 ianuarie 1909 organizația locală a Partidului Național Liberal îşi alege organele de conducere şi printre cei 41 membri ai comitetului executiv figurează şi Mihail Coiciu. Alături de el se aflau dr.N.M.Sadoveanu, Ioan N.Roman, G.Benderly, Virgil Andronescu, V.Roşculet, Nicolae Negulescu şi alţii. Anul următor este ales unul dintre cei patru vicepreședinți, fiind astfel unul dintre artizanii statutelor Clubului national-liberal din Constanța.
Pasiunea lui pentru politica liberală este de dată mai veche. Îşi publica în 1894 în,,Aurora” Chemarea electorală, ceva mai târziu, într-un articol publicat de Petre Grigorescu în Constanța” din 1899 sub titlul Regimul liberal în Dobrogea” găsim scris:,,Fruntaşii județului şi oraşului nostru, Constanța, bărbați liniştiţi, destul de vârstnici, români buni, oameni cu posițiuni sociale înalte, proprietari mari, cu dor şi răspundere de viitorul Dobrogei, s-au întrunit şi sfătuit asupra situațiunei, luând hotărâri de cea mai mare importanță pentru viitorul provinciei.
Iată apelul ce ei au adresat dobrogenilor:
Iubiţi cetăţeni ai Dobrogei,
Deşi sunt 20 de ani trecuți de când această provincie de baştină românească s-a reincorporat la Patria-mumă, totuşi regimul exceptional care ne guvernează, în loc să se îndulcească, el se înăsprește tot mai mult, întârziând opera de romanizare. Cetățeni,
Spiritul public de aici este de mult ajuns la maturitate. Cu toții suntem pătrunşi de drepturile şi sarcinile ce le avem.
Grafie legilor cari ne cârmuesc, orice mişcare generoasă este înțelenită, orice avant patriotic este adormit. Este o primejdie starea aceasta de lucruri pentru întărirea ideei de Stat român îndreapta Dunărei.
Suntem azi într-o stare mai precară decât în momentul alipirei acestei provincii. Avem dar datoria, în interesul nostru şi al demnităței Statului român, să stăruim din răsputeri ca să intrăm şi pe calea drepturilor în viața politică comună a patriei, iar nu numai pe calea datoriilor şi a sarcinelor, ca până acum. Cetățeni, Dacă și voi, ca și noi, cugetați și simțiți astfel, vă rugăm să vă grăbiți a vă întruni duminică, 21 martie curent, orele 2 p.m., în Constanta, Sala Capato, spre a ne consfătui asupra situației.
Acest apel este iscălit de Colonel Kirițescu, general Dunca, foşti prefecţi ai Constanţei, C.Pariano, consilier județian, fost Președinte al consiliului județian, fost deputat și prefect, M. Coiciu, fost Primar al Constanţei, I. Movilă, fost prefect, cel mai mare proprietar rural în Dobrogea, şi Vasile M. Cogălniceanu, actual deputat, publicist, fost administrator în Dobrogea.
Revenit primar pentru scurt timp, în 1910, continuă cu sârguința deja cunoscută lucrările aflate în curs de finalizare: Cazinoul, alimentarea oraşului cu apă de la Dunăre, construirea unui abator, a Școlii mixte 2 Principele Carol, terminarea bisericii, pavarea cu piatră cubică a străzilor comerciale.
La începutul sezonului de băi 1910 emitea ordonanța cu nr. 5979 din 18 junie:”Se aduce la cunoştinţa publică că sezonul băilor de mare, şi cura de aer la Constanța s-a deschis cu începere de la 15 iunie și durează până la 15 septembrie.
Aerul de mare este încărcat cu diferite săruri şi foarte bogat în oxigen şi ozon. Cura de aer este indicată în anemie, cloroză, astm, brochită şi scofuloză.
Băile de mare se administrează pacienților după recomandațiunile celor mai renumiţi medici aflați în localitate, se recomandă în mod special în boalele nervoase, scofuloză, rachitism, limfatizm, surmenaj, anemie, debilitate generală şi boale de piele.
Pe lângă cură, oraşul Constanța care se prezintă în cele mai bune condițiuni de higienă şi salubritate, având aspectul principalelor oraşe occidentale, oferă vizitatorilor cele mai variabile şi frumoase distracțiuni, cazinul comunal construit din nou în condițiunile cele mai moderne, are un restaurant de primul rang, orchestra compusă din cei mai distinşi artişti, profesori ai conservatorului de muzică din Bucureşti, care va distra publicul în timpul zilei şi în timpul serei, de asemenea sunt aranjate diferite jocuri distractive pentru publicul vizitator.
Deosebit de aceste, oraşul Constanța este aşezat în apropierea stațiunei balneare Techirghiol de care este legat prin tramcare, omnibuzuri şi trăsuri de piață, care fac drumul de la Constanța la Techirghiol de mai multe ori pe zi, astfel că acei care ar dori să urmeze cura în acea staţiune balneară pot face aceasta în timpul zilei, putând în acelaşi timp a avea domiciliul în Constanța.
Oraşul Constanța mai oferă vizitatorilor hoteluri moderne în condițiunile cele mai bune și case particulare cu preturi moderate, de asemenea birturile sunt in abundență, iar prețurile consumaţiunilor sunt dintre cele mai moderate.
Publicul vizitator, pentru orice informațiuni, se va adresa autorității comunale care va face totul pentru a se da cuvenita satisfacțiune”.
La 18 august 1910 a fost inaugurat Cazinoul, o splendida construcție semnată de arhitectul francez Daniel Renard. Din Arhivele Primăriei rezultă că, de la început făcută cu destinaţie culturală, de sală de spectacole, clădirea a fost cerută spre concesiune de mulți întreprinzători, printre care Jean Georges Carrot, din Paris, care-si motivează cererea astfel: Imi permit să remare că această afacere, fiind în prezent nouă şi fără precedent, ar fi periculos pentru municipalitatea Constanței de a arenda Cazinoul în condiții oneroase care ar putea să ofere oraşului un avantaj imediat, dar care punând concesionarul în imposibilitatea de a-şi ţine angajamentele sau de a lucra în interesul afacerii, ar compromite succesul acestuia, bunul renume al Cazinoului”.
Că a avut încă din proiect destinație culturală o dovedeşte sala de spectacole amenajată după modelul celei din Bayreuth-Germania, teatrul lui Wagner. După cum se ştie, aceasta a fost prima sală de spectacole din Europa în care, prin plasarea fosei orchestrei în fața scenei, s-a urmărit sporirea distanței dintre actor şi public şi accentuarea iluzici dramatice.
Suflul românesc, simțul patriotic care animă autoritățile locale, fac să fie preferate producțiile naționale. Astfel, printre ultimele gesturi ale primarului Coiciu se află şi invitațiile speciale adresate profesorului Grigoraş Dinicu, de la catedra de vioară a Conservatorului Bucureşti, şi directorului de orchestră George Georgescu de a susține stagiunea la Constanța. În ziua de 18 august pe noua scenă s-au dat în mai multe reprezentaţii cu spectacolele trupei lui Al. Davilla: Gringoire”, Cântecul lebedei”, ..Refugiul”. A fost prezent principele Ferdinand.
Primarul demisionase cu puțin timp înainte. Motivele- reale sau nu- sunt anunțate de presa vremii: „In jurul demisiei D-lui M. Koiciu Se zice ca D-I M. Koiciu, septagenarul primar al oraşului, introducându-se în concediu şi văzând risipa făcută în lipsa D-sale de cei rămaşi în locu-i, D-sas a supărat şi şi-a dat demisia în mâinile D-lui prefect.Faptul acesta a pus în mare încurcătură tabăra liberală, căci în urma retragerii D-lui M. Koiciu s-a vorbit imediat de o apropiată dizolvare a consiliului.Apetiturile liberalilor şi lupta lor intestină de a pune mâna pe primarul oraşului, i-au transformat, de la un timp, într o gaşcă: instituțiunea comunală a devenit o tabără, sau mai bine zis, o tejghea ordinară, unde oamenii operează ca în codrul Vlasiei. De doi ani şi mai bine, cârdăşia liberalo tachistă de la primărie trăieşte intr-o perfectă armonie. Democratii, deşi opozanți, n-au făcut nici o notă discordantă, când a fost vorba de traficat cu banii comunei. Din contră, Ei au devenit buni amici cu colegii lor liberali din consiliu Supărarea tardivă a septogenarului Primar, D-1 Koiciu, nu are, deci, nici o rațiune, căci D-sa ştia dinainte cârdăşenia şi afacerile de la comună şi cred em ca n-a avut nici o rațiune, nici ambițiunea D-sale de a veni, din nou, în capul comunei. Nu D-1 M. Koiciu va fi in stare să pună oarecare ordine şi regulă în Pri măria Constanța, aceasta am afirmat-o în ziarul nostru, chiar de la numirea D-sa le ca primar al oraşului. E vădit, deci, că lucrurile nu se vor schimba întru nimic şi în viitor fie că D-I M. Koiciu s-ar retrage de la primărie, fie că va rămâne.
Despre profilul omului Mihail Coiciu scrie și L.N.Roman sub titlul „Drepturile noastre”:”Sunt aproape 9 ani de când într-o după-amiază am fost invitat să mă duc la dl.M.Coiciu. M-am dus fără să fi cunoscut scopul invitațiunii. Am găsit acolo întruniți un număr de fruntaşi din oraş şi judet, îmi aduc aminte de dnii C.Pariano, maior Vädescu, dr.Zissu şi defuncții Ion Bănescu, colonel Chirițescu şi căpitan Vel. DI.Pariano mi-a spus că această convocare are drept scop să discutăm şi să hotărâm impreună în privința oportunității înființării la Constanța a unei secțiuni a Societăţii agrare din Bucureşti şi scoaterea unei reviste locale pentru răspândirea cunoştinţelor agronomice printre plugarii din județul nostru./…/Fără a mă lăsa sedus de avantajele băneşti ce mi se puneau înainte am declinat onoarea ce mi se făcea de a redacta proectata revistă agronomică constănțeană.Mi se părea curios-tocmai eu-să învăţ pe plugari cum se cultivă grâul și ovăzul, morcovul şi păstârnacul. Dar am adaugat imediat că sunt gata, fără nici o recompensă bănească, ba chiar făcând şi sacrificii materiale în marginea puterilor mele, să pun toată munca de care mă simt destoinic la o revistă sau ziar ce şi-ar propune să apere ideea acordării drepturilor cetăţeneşti locuitorilor Dobrogei”.
În 1912 pe Mihail Coiciu îl găsim printre cetățenii care depun la Primărie o garanție de 50.000 lei pentru concesionarea iluminatului electric şi al liniilor de tramvai Constanta Anadalchioi, Mamaia şi Techirghiol, apreciind-o ca una din primele intreprinderi economice din această zonă. Alături de el semnau doctorul Pilescu, I.N. Roman, C. Irimescu, C.Alimănişteanu, avocatul Benderli.
La 14 noiembrie 1912 candida pe unul din locurile rămase vacante de senator de Constanța, dar pierdea la puncte în favoarea lui Benderli și Pariano.
Testamentul primarului M. Coiciu:,,Las averea mea Ateneului Român”.
Gabrielle Blitzner plecase, împreună cu surorile sale – Maria, Rose – şi alte trei verişoare, din oraşul austriac Sonnerberg spre Istanbul pentru a cânta într-un fel de damenkapelle. Se opresc provizoriu la Constanţa, dar, pe rând, îşi găsesc parteneri de viață și rămân pe meleaguri pontice. Gabrielle se mărită cu Nicolachi Macri, credem destul de vârstnic, căci numele său de căpitan de port era consemnat înainte de venirea administrației româneşti în Dobrogea. Acesta moare în 1891 și tânăra văduvă se recăsătoreşte imediat cu Mihail Coiciu, căruia fi oferă o căsnicie tihnită. Altminteri nu s ar explica generozitatea cu care acesta, în deplinătatea facultăților sale, îşi scrie testamentul. Lectura acestuia este extrem de interesantă.
Generozitatea omului depăşeşte valorile Roman din Bucureşti. El îşi lasă averea Ateneului Român din București. După cum se ştie, ateneul se ridicase în Bucureşti pe locul Mitocului Râmnicului, după planurile lui Bottereau, cel care introdusese,Jumânarea cu gaz şi canalizarea în Capitală. Să mai precizăm că în data de 19 martie 1889 se inaugurase sala mare de festivități a Ateneului,eveniment cultural și monden de largă respirație națională. Pe un perete, o friză lungă de peste 75 metri, lăsată neîmpodobită nici cu desene, nici cu picturi, nici cu inscripții. Pe o pancartă seria: loc rezervat pentru marea frescă ce va reprezenta fazele principale ale Istoriei Românilor”.
Probabil această rezervare să-l fi înduioşat pe românul basarabean de a lasa instituției celei mai reprezentative a culturii naționale râvna lui de o viață. Să mai menționăm spre completă informare că marea frescăa Ateneului a fost executată mult mai târziu, în perioada 11 septembrie 1933-22 aprilie 1937, de Costin Petrescu, un mare pictor de fresce.
Testamentul lui Mihail Coiciu a fost elaborat la 25 aprilie 1905 la Tribunalul Constanţa. Conținutul lui este impresionant:
Subsemnatul Mihail Coiciu, proprietar din Constanța, în deplină sănătate și plenitudinea mintei mele, gândindu-mă cum urmează să se facă cu averea mea după ce nu voi mai fi pentru cei vii, în vedere că bunul Dumnezeu nu mi-a dat copii şi ca o dovadă de iubire ce am pentru scumpa mea soție, Gabriela M. Koiciu, am hotărât următoarele:
Orice testament sub orice formă ar exista până în present îl declar nul şi fără ființă. Presentul testament este expresiunea ultimei şi nestrămutatei mele voințe prin care dispun următoarele:
1)Las prea iubitei mele soții Gabriela M. Koiciu (folosință) uzufructul întregei mele averi nemişcătoare presentă şi viitoare de care să se folosească tot timpul vieții sale; iar nuda proprietate a întregei mele averi nemişcătoare, presentă şi viitoare o las Ateneului Român din Bucureşti.
2) După încetarea din viață a soției mele, folosința acestei averi va trece Ateneului Român din Bucureşti căreia i-am lăsat şi nuda proprietate, devenind astfel Ateneul proprietar deplin şi absolut pe întreaga mea avere nemişcătoare pe care o va întrebuinţa în scop cultural şi de binefacere. Averea nemişcătoare presentă este: Casa cu locul lor în Constanța, Casa cu locul lor şi dependințe în cătunul Anadalchioi, comuna Palaz, teren de cultură în cătunul Anadalchioi, casă cu loc şi via în localitatea Viile Vechi din Constanța.
3) Las softei mele Gabriela M. Koiciu toată averea mea mişcătoare, ce se va găsi la Incetarea mea din viață, cu care să se urmeze astfel:
Toata mobila din casa în care locuesc, argintäria, giuvaeruri, care de altfel în mare parte apartin soției mele, vor rămâne în deplina ei proprietate. Restul averei mişcătoare se va vinde de către soția mea, fur pretul se va adaoga la numerarul şi efectele ce vor rămâne după încetarea mea din viață.
Cu acest numerar şi efecte soția mea Gabriela M. Koiciu va dispune după cum urmează:
1) Lei 10.000 (zece mii lei) soției mele, de care să dispună după cum va voi.
2) Mai las 10.000 (zece mii) tot soției mele pentru a întâmpina cheltuieli de Inmormântare, a face pomeni și celelalte îngrijiri creştineşti pentru odihna sufletului meu, a pune o piatră pe mormântul meu şi a avea întreținerea anului de doliu.
3) Va număra 10.000 (zece mii) lei surorei mele Eudoxia Koiciu, ca semn de frățeascăiubire din partea mea.
4) Lei 40.000 (patruzeci mii) va întrebuința la facerea unui local de școală în cătunul Anadalchioi pe locul meu, care va purta numele de,,Scoala Mihail Koiciu”.
5) Va număra Comunei Constanța lei 20.000 (douăzeci mii), ca semn de recunoștință populațiunei ei, care în multe rânduri mi-a dat dovadă de încredere și dragoste.
Această sumă se va depune în bonuri la casa de Depuneri şi Consemnațiuni din Bucureşti ca din venitul cupoanelor să se îmbrace în fiecare an în timpul iernii copii săraci de la şcoalele publice primare din Constanta.
6) Va întrebuinţa lei 1.000 (una mie) la cumpărarea a cinci vaci pe care, după alegerea ei, soția le va împărți la cinci oameni săraci.
7) Lei 10.000 (zece mii) mi le va întrebuința a înzestra după alegerea ei zece fete sărace la măritişul lor.
8) Lei 1.000 (una mie) va împărți servitorilor care se vor afla în serviciul meu la încetarea mea din viață.
9) Osebit de ce i-am lăsat va plăti din numerarul ce va rămâne taxele de succesiune şi cheltuielile pentru executarea acestui testament.
10) Ori ce sumă va prisosi, după ce se vor acoperi toate legatele şi plățile ce am impus soției mele, se va preda Ateneului Român din Bucureşti, cu care să se ajute tinerii merituoşi spre a-şi completa studiile.
11) Dacă numerarul şi efectele ce vor rămâne, după moartea mea, întâmplător nu ar acoperi toate legatele, se va face o reducere proporțională aspra tuturor legatelor.
12) Dacă Ateneul Român din Bucureşti nu va accepta averea ce i-am testat, această avere mişcătoare şi nemişcătoare să se dea Comunei Constanța spre a forma un fond din care să se înființeze și să se întreție un azil de infirmi şi bătrâni în casele mele din Anadalchioi.
13) Toate legatele se vor plăti din numerarul, efectele, valorile şi orice creanțe se vor găsi după moartea mea în casa mea şi cele depuse la Banca Naţională sau altă casă.
Bonurile, numerarul şi valorile se vor retrage de sofia mea de unde se vor gasi depuse treptat cu trebuinta platilor ce are de făcut, după cum am dispus in presentul testament.
14) Numesc executoarea testamentului pe prea iubita mea soție Gabriela M. Kościu care va intra de drept în posesiunea averei îndată după moartea mea, fara sa fie nevoe să ceară posesia de la justiție sau moştenitori prin aplicația art. 911 cod civil.
Acest testament a fost scris după cererea şi sub ochii mei de către dl, avocat Aht. Rainof din Constanța și s-a semnat de mine, Mihail Koiciu, astăzi 25 aprilie 1905 (una mir nouă sute cinci), in oraşul Constanța.
Presenta copie fiind conformă cu originalul aflat la dosarul acestui Tribunal Nr 2319/914, se certifică de noi. Grefier ss indescifrabil”.
Mihail Coiciu moare la Constanța, la 18 martie 1914, lăsând, deci, soției sale Gabriela uzufructul întregii sale averi nemişcătoare prezentă şi mişcătoare prezentă și viitoare iar Ateneului Român din Bucureşti nuda proprietate a acelei averi”.
Anul următor decesului primarului, la 28 februarie 1915. Ateneul Roman solicită inventarierea averii succesorale. Gabriela Coicíu explică într-un proces-verbal cerut în Justiție că imobilul din str. Gr. Cantacuzino 21 (în care locuieşte), ca şi cele din str. Carol nr. 18 şi nr. 20, închiriate sub proprietatea sa, sunt terenuri ce îi apartin dinaintea căsătoriei cu Mihail Coiciu.
La 14 martie 1915, Tribunalul Constanța – cu procesul-verbal 2931, dispune trimiterea Ateneului Român ca legatar universal posesiunea întregii averi imobilă şi mobilă rămasă de pe urma lui Mihail Coiciu, cu precizarea că acesta va intra efectiv în posesia imobilelor la încetarea uzufructului Gabrielei Coiciu.
Gabriela Coiciu-fără copii, singură şi bolnavă, moare la 27 iunie 1920.
O nouă reinventariere a bunurilor rămase după actele aflate la dosarul de la tribunal-dimensionează astfel averea ex-primarului constănţean:,,case cu locul lor în Constanţa, case cu locul lor şi dependințe în cătunul Anadalchioi, comuna Palas, teren de cultură în cătunul Anadalchioi, casă cu loc şi vie în localitatea Viile Vechi din Constanta, ca şi imobilele aflate în litigiu cu moştenitori consanguini, din strada Gr. Cantacuzino 21, strada Carol 18 şi 20″. O avere impresionantă pe care a clădit-o. gospodăreşte, cumpărând pământ la începutul secolului, când fruntaşii dădeau exemplu şi îndemn pentru toți care voiau să se aşeze cu rostul în Dobrogea.
Ateneul Român a fost extrem de insistent pentru a deveni proprietarul unic al averii constănţeanului Mihail Coiciu. Parcă prea insistent, dovadă că în 1925 Curtea de Apel Constanţa judecă cererea de trimitere în posesiune făcută de moştenitorii ab intestat şi de cei testamentari. Ateneul Român este reprezentat de avocatul St. Mureşeanu, moştenitorii locali îi au drept avocați pe V. Berberianu şi Gh. Benderly, două personalități constănțene care reuşesc să pledeze convingător şi să câştige procesul. In cauza celor trei imobile enumerate deja pledează şi revista Justiția A apartinand altui mare avocat al urbei, LN.Roman.”
În bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriel, pe durata a zece ani, numărați după moartea soților Coiciu, figurează un punct distinct; repartizarea fondala Co curarea unor elevi zalentați, susținerea unor actividi culturale, diverse An editare. Fondul – destul de important – 50.000 lei anual, era gestionat de consilieri locali, raportând public, an dupa an, despre justetea folosirii lui.
La 22 septembrie 1934, prin ordinul 501 al ISJ se deschid cursurile şcolii din cartierul Coiciu, în localul construit pe strada Isvor nr.27.
În anul 1957 se va da în folosință noul lăcaș de școală pe strada Ivor 26 numindu-se la început Școala nr.10.Primul local de şcoală există şi astăzi ca o anexă a oldini noi. In iunie 2002 Școala ia numele ctitiorului ei, Mihail Coiciu. Şi se împlineşte astfel, cu mare întârziere, dorința proprietarului acelui loc desăvârşindu-se o necesar restituție morală.
Si prin aceste acte de generozitate şi mai ales prin intreaga sa atitudine civică din timpul bogatei cariere administrative, Mihail Coiciu şi-a câştigat dreptul de a rămâne în istoria Constanţei ca un spirit de bun gospodar, perpepuänd mitul faptelor de bine.
Mihail Koiciu
Abstract
The study focuses on the life and activity of Mihail Koiciu, one of the most important town councillors of Constantza and of Dobrudja, at the end of the 19th century and the beginning of the 20th century.
Mihail Koiciu was an administrator in Harsova, head of Constantza local administrations and served as Mayor of Constantza for four terms: from December 15 1886 to November 9, 1888, from August 30, 1891 to December 20, 1891, from April 18, 1892 to June 12, 1897, and from March 12, 1910 to July 7, 1910.
During his mayorality, the city developed and flourished. This is the period when some of the most important monuments and buildings of the city, such as the Statue of Ovidiu and the Casino were built.
- Bibliografie :
Coordonator: Prof.univ.dr. Valentin CIORBEA – Studii Istorice Dobrogene – Centrul de Studii și Cercetări ale Istoriei și Civilizației Zonei Mării Negre ( secolele XIX-XXI ) – Facultatea de Istorie – Editura ,,Ovidius” University Press Constanța 2003