Categorii

Splendid aromatizator besamim pentru ceremonialul iudaic Havdalah manufacturat în argint filigranat | atelier Wolfers Freres | Belgia cca.1945

Vandut Splendid aromatizator besamim pentru ceremonialul iudaic Havdalah manufacturat în argint filigranat | atelier Wolfers Freres | Belgia cca.1945

Informatii si comenzi telefonice
0727.826.845 / 07ARTANTIK

Cod produs: besamin Wolfers Freres
Disponibilitate: Vandut
2800 Lei Preţul în puncte de recompensă: 5
Cant: Adaugă în Coş

vezi toate detaliile produsului

 
Splendid aromatizator besamim pentru ceremonial Havdalah
manufactură în argint filiganat
 
atelier Wolfers Frères  
Belgia
cca. 1945
 
 
 
manufactură în argint, turnat, presat, filigranat şi cizelat
 

Splendid aromatizator besamim pentru ierburi aromatice și mirodenii folosite în ceremonialul iudaic Havdalah, ce marchează sfârșitul Sabbath-ului evreiesc.

Manufacturată în argint filigranat, piesa reprezintă o adevărată capodoperă ce captează atenția privitorului atât prin eleganța unui design foarte elaborat, cât și prin calitatea desăvârșită a execuției tehnice.

Cele 3 recipiente pentru mirodenii sunt dispuse într-o montură circulară compactă, fiind acoperite de un capac detașabil prin tragere, minuțios elaborat sub forma unui amplu coronament floral.

Baza circulară, este abundent decorată cu o compoziție de registre de inspirație vegetal-florală, având friza răsfrântă sub forma unor frunze.

În plan vertical, cele trei registre circulare sunt accesorizate cu suite de canafuri, cele din partea inferioară având forma unor clopoței ajurați.

Sprijin în trei picioare stilizate sub forma unor palmete.

Veche manufactură de atelier belgian, Wolfers Freres, datând în mod foarte probabil din a doua jumătate a secolului XX.

 

Havdalah

Havdalah (ebraică: הַבְדָּלָה, "separare") este o ceremonie religioasă evreiască care marchează sfârșitul simbolic al Sabatului.
Ritualul presupune aprinderea unei lumânări speciale cu mai multe fitiluri, binecuvântarea unui pahar de vin șmirosirea unor mirodenii (în ebraică: besamim)
Mirodeniile sunt depozitate într-un recipient decorativ, bogat ornamentat și stilizat cu scopul de a înfrumuseța și onora Mitzvah-ul.
Ceremonia Havdalah are ca scop simbolic utilizarea tuturor celor cinci simțuria gusta vinul, a inspira o mireasmă plăcută, a vedea flacăra lumânării și a simți căldura acesteia, a auzi binecuvântările.

 

Orfevreria Wolfers Frères 

Atelierul a fost fondat în 1812 de către frații Eduard și Guillaume Wolfers.

Afacerea i-a avut la conducere în mod succesiv pe Philippe Wolfers (până în 1929), Marcel Wolfers (1946 – 1947) și Freddy Wolfers.

Împreună cu Delheid Frères, Wolfers Frères erau cei mai mari manufacturieri de argintărie domestică din Belgia, de la sfârșitul secolului XIX, până la sfârșitul anilor ‘70.

Pe lângă nenumăratele piese neoclasice, această orfevrerie și-a câștigat notorietatea prin piesele elaborate în stil Art Nouveau și Art Deco, create după designul lui Philippe și Marcel Wolfers.

Argintăria Wolfers era comercializată atât în Belgia cât și în străinătate prin intermediul unei mari rețele de case exclusiviste precum: Anthony (Antwerp), Bourdon (Ghent), Hardy (Liege), Begeer (Utrecht), Bonebakker (Amsterdam), Cartier (Paris), Goldschmidt (Cologne), Krischer (Dusseldorf) și Keyser (Leipzig).

Începând cu anul 1876, Philippe a lucrat împreună cu tatăl său Louis, de la care a învățat arta meșteșugului în concordanță cu tendințele perioadei în stilul Neo Louis XV.

După moartea tatălui său, în 1892, Philippe a colaborat cu vărul său, Albert Wolfers, țintind să obțină un mod mai comercial de a-și vinde piesele de argintărie, atrăgând astfel o clientelă mai mare și mai variată.

Denumirea de Wolfers Frères a fost menținută începând cu 1897 și până la oprirea producției în 1974.

 
 
proveniență
Belgia
 
 
periodizare
cca. 1945
periodizare realizată cu repere de stil, tehnică de manufacturare, patină naturală originală,
materiale, tip de marcaje belgiene, proveniență de lot și arie geografică
 
 
 
marcaje

poanson belgian de garanție pentru a titlului de  argint 925 : A925

marcaj pictogramic „cap de mistreț” și litera „W”, aparținând orfevrăriei Wolfers Frères

tip de marcaj utilizat începând cu anul 1942
 
 
 
 
dimensiuni
înălţime totală: 13.5 cm
diametru deschidere recipient compartimentat: 5.7 cm
diametru maxim recipient compartimentat: 7 cm
diametru compartimente interioare: 2.4 cm
adâncime compartimente interioare: 1.5 cm
înălţime recipient fără capac: 4 cm
înălţime recipient cu capac: 5.8 cm
diametru capac: 6.5 cm
înălţime capac: 2.2 cm
dimensiuni picior de sprijin recipient compartimentat: 4.5 cm / 3 cm / 3 cm
diametru farfurie suport: 11.5 cm
înălţime farfurie suport: 1 cm
dimensiuni picioare de sprijin besamim: 2.2 cm / 2.8 cm
lungime lănţişor de siguranţă recipient cu capac: 16.7 cm
 
 
gramaj
250 grame
 
 
stare de conservare
excelentă
în partea inferioară lipsește un clopoțel filigranat, aspect sesizabil doar la o analiză atentă
patină naturală specifică argintului vechi, curățată doar parțial, pentru redarea detaliilor și conservarea autenticității de vârstă
 
 
 
 
COST TRANSPORT
Acest articol nu este disponibil pentru livrare prin curierat Poșta Română !
FAN COURIER : 25 lei
 
 
 
TOATE ARTICOLELE SE LIVREAZĂ ÎNSOȚITE DE CERTIFICAT de PREZENTARE și FACTURĂ FISCALĂ