Categorii

Veche mască tribală africană "Pwo", triburile Chokwe, Congo/Angola, cca. 1950

-40% Vandut Veche mască tribală africană "Pwo", triburile Chokwe, Congo/Angola, cca. 1950
Cod produs: Masca africana Pwo
Disponibilitate: Vandut
2500 Lei 1500 Lei Preţul în puncte de recompensă: 30
Cant: Adaugă în Coş

Informatii si comenzi telefonice
0727.826.845 / 07ARTANTIK

vezi toate detaliile produsului

Veche mască tribală africană "Pwo",

triburile Chokwe

Congo / Angola

cca. 1950

 

 

Populația Chokwe se remarcă prin structura matrilineală a societății tribale, ceea ce a dus la dezvoltarea unui interesant cult matern. Aceste credințe sunt direct legate de principiile arhetipale ale fertilității, element recurent în toate religiile animiste africane. Societatea Chokwe este divizată  în Mugonge (societatea bărbaților) și Ukule (societatea femeilor). Cele două subcategorii sunt complementare, ele aflându-se întro relație dinamică ce guvernează viața comunității. Tradițiile tribale implică și un complex rit inițiatic – Mukanda - prin care băieții între 8 și 12 ani sunt trimiși în afara satului, în tabere special amenajate în savană, unde sunt circumciși și introduși apoi în tainele oculte ale ritualilor mascate. Acest proces disciplinar are ca scop pregătirea băieților pentru viața de adult și durează căteva luni. O altă categorie importantă de ceremonii este cea a măștilor Pwo (feminine) și Cihogo (masculin). Aceste practici au un rol educativ și de divertisment, prin care se transmit informatii esențiale precum ierarhia tribală și modelele comportamentale aprobate de comunitate. Măștile Pwo sunt exponentele idealului feminin, cultura Chokwe venerând puterea femeilor de a naște, de a crea viață, un proces mistic care a suscitat imaginația triburilor africane din timpuri imemoriale.  Trebuie menționat faptul că în cadrul ceremoniilor doar bărbații puteau interpreta dansurile ritualice, chiar dacă purtau măști și costume stilizate cu trăsături feminine. Identitatea dansatorilor este în mod oficial secretă, și este de obicei stabilită în cadrul taberelor Mukanda, dar acest gen de informații parvin cu ușurință femeilor din comunitate care pot acorda  nume alternative dansatorilor pentru a păstra aparențele cutumiare. Dansul Pwo este descris ca fiind destul de lent comparativ cu practicile altor triburi, cu mișcări fluide și armonioase, aproape lascive, ce reproduc mișcările dansurilor feminine din cultura Chokwe. O teorie avansată de cercetătoarea și istoricul de artă africană Marie-Louise Bastin, descrie aceste dansuri drept lecții de educație sexuală, mai ales că veșmintele costumului ritualic erau mulate pe corp și peste ele se purtau sâni de lemn, mimându-se astfel anatomia femeilor (fig.2).

Există două categorii de măști Pwo. Prima reprezintă spiritul ancestral al mamei primordiale, echivalentul Evei din tradiția iudeo-creștină, întruchipată prin figura unei femei în vârstă, împlinite din punct de vedere reproductiv, păstrătoare a înțelepciunii feminine. A doua variație sculpturală, intitulată Mwana Pwo, descrie o femeie mai tânără, exponentă a fertilității biologice, dar neîmplinită din punct de vedere al experienței.  

Această mască Pwo prezentată face parte din a doua categorie, deoarece prezintă relativ puține urme de scarificare, semn al vârstei fragede – șase incizii dispuse simetric câte trei în zona pomeților și un model cruciform central pe frunte. Simbolul din urmă, denumit cingelyengelye, nu este clar definit, unele surse indicându-l drept o cosmogramă stilizată în timp ce alte teorii îl leagă de crucea creștină pe care tribul Chokwe e posibil să o fi preluat de la colonizatorii portughezi. Masca este un exemplu clasic de măiestrie tribală ce venerează frumusețea feminină. Conform lui Marie-Louise Bastin, ochii migdalați, întredeschiși sugerează legătura cu lumea spiritelor. Stilul sculptural Chokwe are ca punct focal zona oculară, ceea ce reiese și din redarea proeminentă a ochilor. Efigia reprezintă un ideal al frumuseții și tot Bastin menționează faptul că unele  măști erau portretizări sculpturale ale unor femei tinere din respectiva comunitate. Fața ovală, alungită într-o bărbie ascuțită este încadradă în partea superioară de o friză sub formă de diademă decorată cu meandre incizate, sugerând caracterul nobiliar al personajului redat. De marginea acestei diademe este atașată  o țesătură de rafie, de care sunt prinse franjuri textile, pe acestea fiind înșirate segmente tubulare din lemn, imitând coafura stil “dreadlocks”.  Acest stil de aranjare a părului este specific mai multor culturi africane, dar datorită popularizării de care a beneficiat în cadrul religiei Rastafari, originară din Etiopia și apoi exportată și adoptată prin intermediul robilor în Jamaica, este de multe ori asociat doar cu spațiul Caraibilor. Acest fenomen a generat o confuzie referitoare la aceste măști, care sunt greșit denumite  drept măști “rasta”. 

Compoziția geometrică a măștii inspiră armonie estetică, expresia facială fiind caracterizată de seninătate și  pace lăuntrică. Piesa cu deosebit aport decorativ pentru o amenajare cu accente exotice, impresionează atât prin dimensiuni cât și prin aspectul său abstractizat, amplificat de frumoasa patină naturală a lemnului.   

Masca este oferită spre vânzare împreună cu o instalație de prezentare realizată special pentru aceasta. Instalația este formată dintr-o bază de lemn masiv și un stativ realizat din fier forjat și vopsit.

Provenind din colecția privată a unui colecționar german, această mască este o veche manufactură de artizan Chokwe, datând de la jumătatea secolului XX (cca. 1950).

 

Citeste articolul documentar : Arta africana : Influentele artei africane in arta moderna europeana

 
 

 

     

 

proveniență

Republica Democrată Congo - Angola

 

 

periodizare

cca.1950

periodizare realizată cu repere de stil, patină naturală, proveniență de lot și arie geografică

 

 marcaje

fără marcaje

 

dimensiuni

înălțime mască cu stativ : 66 cm

dimensiuni mască

înălțime : 32 cm

lățime maximă : 18.5 cm

altorelief : 10 cm

lungime elemente mobile : 11.2 cm

dimensiuni stativ

înălțime : 58.3 cm

dimensiuni bază stativ : 27 cm / 27 cm / 5 cm

 

gramaj

665 grame/mască

1,830 kg/stativ

2,495 kg /ansamblu total

 

stare de conservare

excelentă

 patină naturală și fisurile lemnului atestă vechimea și utilizarea măștii în practici ceremoniale

structură lemnoasă cu fisuri naturale, aspect ce nu afectează integritatea ansamblului

 

 

COST TRANSPORT

Acest produs nu este diponibil pentru livrare prin curierat Poșta Română !

FAN COURIER : 50 lei

 

TOATE ARTICOLELE SE LIVREAZĂ ÎNSOȚITE DE CERTIFICAT de PREZENTARE și FACTURĂ FISCALĂ

X